Copiii au dreptul de a alege?
Bine, răspunsul la întrebarea de mai sus pare evident, respectiv întrebarea pare retorică, dar nu este, din contră. Pentru că via Densiuca am dat peste un articol de-al lui RaRo din care selectez următorul pasaj:
Am ajuns ieri întâmplător – săru’ mâna, Alina! – pe un articol despre 2 francezi vegetarieni care riscă pușcăria pentru că le-a murit copilul. Cauzele ar fi, cică, lipsa cărnii din alimentația lor și a copilului și lipsa încrederii lor în medicina tradițională. […]
Bun, ești adult și nu vrei să mănânci carne. Dar ce vină are copilul tău de-i refuzi asta? A, e prea mic pentru a lua decizii singur? Nu știe să aleagă?
No, cum îi cu dreptul copilului? Există el practic, sau este doar un drept teoretic și se merge pe burtă, pe principiul: eu știu mai bine, când e la casa mea face cum zic eu, când o fi la casa lui o să poată să aleagă?
P.S. Mai este un aspect interesant aici: părinții ăia n-aveau încredere în medicina tradițională. Mă întreb: au dreptul, părinții, de a refuza un tratament medical tradițional indiferent de riscuri? Cine determină dacă un risc este exagerat de mare sau nu? Și cine își asumă responsabilitatea? Cum se mediază cazul în care unul dintre părinți este de acord cu tratamentul medicamentos dar celălalt se opune și preferă un tratament naturist?
Cred că orice copil are dreptul de a alege, dar numai cu condiția să aibă suficientă experiență de viață în domeniul respectiv. Partea nașpa e că fiecare are impresia că al său copil nu are suficientă, deci nu are dreptul de a alege.
În legătură cu exemplul tău, dacă un copil are dreptul de a alege ce să mănânce, înseamnă că are și dreptul să mănânce cât fast-food vrea, doar se știe cât de înnebuniți sunt copiii când aud de cartofi prăjiți și jucării în pachetele cu mâncare. Un pic de echilibru nu ar strica din când în când, eventual părinții ar putea interzice modul de preparare, nu ingredientele în sine.
În rest, depinde despre ce alegeri e vorba. Nu mai găsesc acum linkul, dar citisem acum ceva timp pe visurat.ro despre o fată de 16 ani (cred, nu mai știu sigur) care fugise de acasă pentru că vroia să stea cu prietenii ei practicanți de yoga. Problema era că părinții și alți cunoscuți susțineau că acel grup de yoghini se ocupa mai mult cu sexul în grup și cu organizarea de tabere pentru destrăbălare și adunat carne proaspătă. În acest caz, ți se pare că acel copil a avut suficientă experiență de viață pentru a lua o astfel de hotărâre?
Alt exemplu: un copil ia premiul I la școală timp de 12 ani, fără să depună mari eforturi pentru asta. Are o personalitate puternică, e o fire curioasă, inteligentă, dinamică și vrea să urmeze cursurile unei anume facultăți. Părinții se opun, zic că meseria pe care și-o dorește nu e în stare să-i asigure existența. După discuții aprinse ce par că nu se mai termină, copilul se înscrie la facultate unde vor părinții. În timpul facultății își cunoaște viitoarea pereche, pereche care primește o ofertă de a lucra în străinătate într-un domeniu care-i place și în care s-a pregătit intens. Și pleacă amândoi. Și facultatea pe care a făcut-o primul dintre ei e egală cu zero în țara în care au ajuns, și nu din cauză că nu ar fi recunoscută, ci din cauză că e complet inutilă. Cred că nu mai e nevoie să spun că facultatea pe care și-ar fi dorit s-o urmeze ar fi contat foarte mult în noua viață, fiind baza unei meserii extrem de apreciate, nu?
Cam asta e cu alegerile, mă bucur că n-am copii pentru că sunt sigură că nu m-aș descurca să-i cresc.
Din acest punct de vedere, pot spune că părinții n-au decis pentru noi, fiecare studiind ce-a vrut. Dar mi-ar fi fost greu dacă aș fi fost în situația descrisă de tine.
Eu mi-am exprimat deja opinia în articolul scris. Dar mai pot repeta niște amănunte. 😛
Nu e vorba de toate alegerile. E evident că – până la o vârstă – copilul nu are discernământul necesar de a face alegerile corecte sau, pur și simplu, alegeri.
Ce bagă în gură e alegerea parintelui, clar. Mai ales dacă e mic. dar dacă are deja 3 ani, merge în colectivitate și-și vede colegii mâncând carne?! Cere. Vrea. Poftește. Ce-i spui? Cumva „nu ai voie carne pentru că nu-mi place mie”? Mi se pare un răspuns aberant.
Da, Robin a lărgit nițel aria discuției. Eu am rămas fixată pe refuzul părinților vegetarieni de a-și lăsa copiii să pună gura pe carne. Și nu e vorba de fast-food aici.
Nu, nu e vorba de fast food. E vorba că la sfârșitul articolului ai spus că „Ideea articolului e dreptul fiecăruia de-a alege.” Pe principiul pe care l-ai enunțat, copilul are dreptul să aleagă ce vrea să mănânce. Știu un copil care a avut dreptul să aleagă ce mânca, iar la 11 ani a făcut infarct și a murit. Avea o greutate dublă față de cât era normal la vârsta lui, probleme cu nivelul ridicat de colesterol și alte cele, dar avea dreptul să aleagă, nu? După cum vezi, avea mai mult de 3 ani, dar deși știu că sunt nemiloasă, nu mă pot abține să nu spun că ăsta a fost un caz de selecție naturală adaptată la societatea modernă.
Nu, nu sunt de acord că de la 3 ani un copil poate să aleagă ce mănâncă, de aceea am venit cu completarea că are dreptul să aleagă ingredientele, dar că la modul de preparare părinții ar trebui să aibă ultimul cuvânt, motiv pentru care am și dat exemplu fast-food.
@Mihai Todor: mulțumesc pentru link, uitasem că și Robintel a scris despre ea. Am observat cu bucurie că lumea nu a uitat-o, a apărut recent un comentariu acolo.
Da, perfect de acord la faza cu ingredientele. Ai reușit să te exprimi mai clar decât mine.
Eu am un copil de 3 ani și jumătate. Sunt zile în care nu vrea carne. Nu i-o bag forțat pe gât. Sunt zile în care nu vrea cartofi. Nu-i bag nici cartofi forțat pe gât. De curând a început să aleagă legumele din ciorbă. Nu am forțat-o să le înghită. Am încercat s-o conving, păcălind-o oarecum: vrei să crești mare și frumoasă, vrei tra-la-la etc.
Rămân la părerea că nu e corect să iei anumite decizii în numele copilului. Rămân la părerea că nu e corect să privezi copilul de chestii care nu-i sunt dăunătoare.
Da, evident, nu-l lași să bage doar carne sau doar fast-food, dulciuri. Ca părinte ar trebui să îl îndrumi. Dar și să fii conștient că alegerile tale nu sunt toate bune, că copilul te va putea critica peste ani pentru ce ai decis „știind mai bine”.
Articolul despre cuplul de francezi m-a enervat pentru că mi-am amintit de 2 cupluri pe care le cunosc. Și care fac fix ce „critic” eu. Oricum, refuzându-le copiilor carnea, nu au garanția că aceștia nu vor mânca turme de oi și vaci, porci când vor scăpa de-acasă.
N-am copii, dar niște cunoștințe de-ale unei prietene au o fetiță. Am văzut fetița într-o zi, iar apoi am mai văzut-o după un an. Era la fel, parcă nu a crescut deloc într-un an de zile. Explicația: părinții nu îi dau prea mult de mâncare ca să nu devină grasă.
Dacă la adulți ar fi în regulă să mănânci exact cât consumi, la copii e cam ciudat. Mă gândeam că au nevoie de toate chestiile posibile ca să crească în înălțime, să li se dezvolte oasele și mușchii, dar ce știu eu? Se pare că părinții sunt ori tirani, că doar așa au crescut și ei, ori își răsfață copiii până peste poate. Flexibilitate, de asta avem nevoie (eu în primul rând), dar e mai greu de obținut când fiecare om are impresia că e deținătorul adevărului absolut.
Cu placere 🙂
Cred ca te referi la acest articol (care contine si linkul pe care il cauti) 🙂
E cu doua taisuri.
Nu sunt de acord cu ce au facut oamenii aia, asta clar. Copilului ar fi trebuit sa i se ofere sansa sa aleaga, sa stie ca exista si carne, sa decida singur daca-i place. Pe de alta parte…
Copiii sunt prosti cand sunt mici. Isi vor dori unele chestii care e posibil sa le faca rau daca nu sunt controlate de un adult responsabil. In cazul meu a fost ca-mi doream sa fiu acrobata/ alpinista. Zero sustinere si in consecinta zero supraveghere din partea alor mei si in fiecare zi a saptamanii eu faceam tumbe prin casa cat erau plecati. Pe spatarul (locul preferat pentru tumbe) si bratele canapelei, peste pat, peste scaunele si dulapurile din bucatarie. Din fericire, in afara de saltele distruse si o canapea dezmembrata, n-am stricat nimic. In cazul multora din copiii de azi, asta se cheama fast-food. Si sunt de acord ca trebuie un control inteligent al parintilor asupra cantitatilor ca sa nu ajunga la 70 de kile la 3 ani. Pentru ca din cauza unui control prea strict copilul poate sa ajunga sa stranga bani strict pentru ce ii e refuzat (io nu strangeam bani pentru tot felul de rechizite cu sigla Ferrari? 😀 mama facea ca trenul, ca erau scumpe) si de fiecare data cand scapa de ochii parintilor o sa aterizeze intr-un fast-food.
Ah, ce m-ai făcut să râd la faza cu strânsul banilor pentru rechizitele Ferrari. Cea mai bună prietenă a lu’ sor’mea strângea banii cu care trebuia să-și cumpere de pachet la școală, cu planul de a merge în Florida să îi întâlnească pe Backstreet Boys. Cu mintea ei de copil de 12 ani nu se gândea că Backstreet Boys nu prea stau pe acasă, fiind plecați în concerte prin lume.