Aripi frânte

[Advertorial] […] Într-o lume normală, Finn ar fi fost un ratat, căci aptitudinile lui de a agăța femei erau strict acelea de a nu le pune pe fugă din primele momente pe puținele femei care își manifestau interesul față de el.

Într-o lume normală, ar fi fost prostul satului, un pic timid, un pic rebel, un pic misterios, destul de dificil și nu chiar foarte încrezător în oamenii care-l percepeau ca fiind un tip exagerat de sever, fără a înțelege, însă, că el era mai sever cu sine însuși decât cu ceilalți.

[…]

Avea nisip în urechi, în păr, până și în nas, cântând ceva vesel în timp ce-și potrivea jacheta albului costum de bumbac, în speță niște pantaloni cu o cămașă largă și groasă, fără nasturi, cum adesea vezi în filme, dar în suflet purta o melancolie pătrunzătoare pe care încercase în zadar să o alunge pedalând pe plajă ca bezmeticul, speriind cele câteva rațe sălbatice ce treceau pe acolo, țipând…

Totuși, ca lovit de un năprasnic soare interior, l-am văzut oprind bicicleta și aruncând-se de nebun pe burtă într-un smoc de iarbă înaltă de pe plaja acoperită cu nisip, înjurând de dumnezei, de rahați, de viață și de Angela.

[…]

Cred că un sfert de oră am stat în caiacul lung, în mijlocului lacului Sinoe, fără a vâsli, doar lăsându-ne purtați spre mal de un vânt călduț ce venea dinspre marea cea sărată.

– Sunt obosit, îmi spunea. Sunt obosit și vreau să… Nu știu să ce. Nu știu, dar n-o să le găsesc aici. De fapt, ce vorbesc?

– Da, ce vorbești, l-am întrebat?

– Nu știu nici eu. Mă dor aripile frânte, aia vorbesc. Eram la munte, eram un puștan, iar Angela era „turta mea dulce”, așa-i spuneam. Și era bine. Până când, într-o seară cu o cumplită furtună de zăpadă cum mai rar s-a văzut în Alpi… Eram la o masă din lemn de brad încă parfumat în mijlocul cabanei, la parter, era întuneric, focul ardea în șemineu, beam rom, era pentru prima dată când beam, mi-am spus că acesta este momentul potrivit în care să mă deschid față de ea…

– …

– I-am spus c-o iubesc. Și a izbucnit în râs, țipând și râzând foarte tare de amarul meu, în timp ce Franz și Kunn, doi frați gemeni despre care aveam să aflu, mai târziu, că-i sunt amanți, râdeau zgomotos la etaj…

– …

– Adevărul este că, văzându-mă în starea asta de vulnerabilitate, bulversat de ceea ce se întâmplase, m-a întrebat direct: „- Și? Când pleci?”. Iar eu, de atunci, am alergat mereu, până când Otilia m-a găsit, căci ea m-a găsit, am bântuit pierdut în ruina propriilor deziluzii romantice…

– …

– Atunci mi-am pierdut aripile, mi-am pierdut speranța și iubirea. Și momentul acesta de o cruzime sentimentală inimaginabilă este o povară pe care prea greu o port de atâția ani. De aceea, pot spune că nu sunt un om prăpăstios, ci doar mă plimb prin canioane, nu sunt un om al peșterii, un speolog, doar încerc să găsesc lumina în întuneric. De aceea și fac atâta sport, încercând să las în urmă o parte din mine.

[…]

Am continuat să vâslim până am fost atât de extenuați încât ne-am culcat direct sub cerul liber, beți, crunt de beți, dar cu demonii înecați deși, paradoxal, necazurile știu să înoate. Știu să și vâslească, știu să se dea cu bicicleta, știu să facă tiroliană, dar în acele momente în care nu simți că exiști, ci există doar drumul și aventura, nici necazurile nu există.

[…]

Scris pentru SuperBlog 2011.

4 Comentarii

  1. Corina M. 21 octombrie 2011 la 10:21 - Raspunde

    Impecabil! Aripi frante de amanti, minciuni.
    In rest, in orice colt al peisajului vietii gasim varianta de a razbi. Cata emotie trebuie sa fi avut Finn al tau, in acel „te iubesc” si cat de tare avea sa-l goleasca acelasi „te iubesc” fara ecou.
    Buna dimineata cu octombrii 🙂

    • Joita lucian 22 octombrie 2011 la 09:50 - Raspunde

      Ca de obicei ma lasi fara cuvinte Corinos….ce e al tau e al tau si nimeni nu ti-l poate lua!

      • Corina M. 22 octombrie 2011 la 14:16 - Raspunde

        „A… meu, a meu, a meu, a meeeu” =))
        Multumesc! Nu este de luat, este doar de cuprins si bucurat 🙂

    • Robin Molnar 22 octombrie 2011 la 21:13 - Raspunde

      Nu știu cum am fost inspirat în acel moment.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.