Cum să rupi gura târgului

Când vine vorba de laptopuri sunt trei tipuri de bărbaţii. Ăia normali, ăia trendy şi ăia adevăraţi! Să vă explic. Bărbaţii normali cumpără laptopuri normale. Ăia de se cred trendy cumpără laptopul ăla subţire MacBook Air. Dar mie mi se pare gay. Pentru femei sau oameni de afaceri este ok, pentru că imaginea falsă contează. Dar pentru bărbaţii adevăraţi există altceva!

Dacă îţi place ţuica, sau tăria în general. Dacă nu te deranjează că plouă iar tu nu porţi umbrelă din principiu. Dacă mănânci gras pentru că îţi place să simţi gustul fripturii sau al ciorbei, dacă femeia ta ştie că tu eşti bărbatul în casă sau dacă soacra nu te deranjează cu vizitele ei nici măcar de sărbători, atunci am ceva să-ţi arăt.

Este vorba despre laptopul Panasonic Toughbook CF-19. Ia uită-te întâi cum arată.

Cred că suntem cu toţii de acord că aşa arată un laptop de bărbat cu atitudine.

Hai să vorbim despre el. Are un procesor Intel Core 2 Duo model U2400, adică Centrino la 1.06 GHz. Unii ar spune că este puţin, că se putea mai mult. Parţial aşa este. Doar parţial. Pentru că la bărbaţi contează în special aspectul jucăriei, ca la maşină, ca la femeie. Dacă ne plăceau grasele sufletiste situaţia era altfel. Dar nouă ne plac bunăciunile ălea delicioase, femeile care ştiu să facă faţă brutei ce doarme în fiecare dintre noi.

Laptopul ăsta este suficient de bun încât să ne putem uita liniştiţi la filmele pentru adulţi, pentru a juca nişte joculeţe sau a citi ceva pe net, în timp ce facem banii de care partenera are nevoie, pentru a-i cheltui. Dar pentru că şi noi merităm jucăria noastră, pentru că atitudinea este cheia succesului unui bărbat şi pentru multe altele, s-a inventat acest calculator.

Pentru că nu suntem tocmai ordonaţi şi există riscul ca acest calculator să cadă pe podea, hard diskul intern este montat spoecial să fie rezistent la şocuri şi are 80 de GB. Memoria DDR2 la 533 MHz este de 512 MB. Desigur că se poate extinde, că nu este bătută în cuie. Unde este voinţă este întotdeauna şi o soluţie.

Şi pentru că nu ne place să plimbăm cu lucruri mari, altele decât lucrul mare din dotare, acest laptop nu ocupă 10,000 de hectare precum concurenţa. ecranul are 10,4" (inci) în format XGA şi, precum o femie iubitoare, poate fi pus în orice poziţie, după cum aţi putut vedea în pozele de deasupra.

Să nu spun că este rezistent la vibraţii, şocuri, apă şi praf. Bine, apă e puţin spus. Nu-l deranjează berea, vinul, tăria, scrumul de ţigară, şi nici nu se strică dacă este folosit pe post de material informativ – educativ în timp ce ne zgâlţâim. Plus că are ecran tactil. Aşa, de fancy, pentru că prea puţine laptopuri au.

Bateria ţine 7 ore, carcasa este de magneziu iar laptopul are de toate la el începând cu Bluetooth 2.0 (este super-rapid, până la 3mbps şi este compatibil şi cu Bluetooth-ul vechi 1.1, pentru muritorii de rând), reţea WiFi (fără fir), HSDPA (adică 3G pentru internetul mobil) precum şi chestiile banale precum 2 USB-uri 2.0,  LAN (reţea cu fir), mufă pentru modem, ieşire pentru căşti, intrare pentru microfon stereo, ieşie video de tip Mini Dsub, 15-pin (pentru monitoare normale), ieşire video de tip serial Dsub, 9-pin (compatibl cu 16550A) pentru ciumegi, conector FireWire (IEEE 1394), 2 antene externe de 50 de ohmi (habar nu am la ce se folosesc dar sună bine de tot) şi un replicator de port, astfel încât, cu acest dispozitiv, să puteţi conecta toate cele 10,000 de dispozitive de calaculator de care dispuneţi acasă sau la birou.

De asemenea laptopul mai dispune de un port PCMCIA (1x Type I sau Type II la 3.3V şi 400mA sau 5V şi 400mA) şi 1x ExpressCard/34 or ExpressCard/54 pentru cei cu adevărat ciumegi precum şi un cititor de carduri SD cu rata de transfer de 8 MB pe secundă.

No, ăsta este un calculator pentru bărbaţii care ştiu să pună piciorul în prag, pentru bărbaţii un pic aspri, dar sensibili şi atenţi, pentru cei care nu se mulţumesc să facă anumite compromisuri doar de dragul de a le face.

Aşa ceva am să îmi iau când voi fi mare. Dar pentru că momentan nu sunt, mă mulţumesc să scriu despre el în cadrul concursului SuperBlog 2008 noaptea la 3.17 am şi să-mi spăl singur vasele. Dar dacă aveam aşa ceva acum situaţia era total diferită. În bine. Pentru că eu ştiu ce vreau! Şi am atitudine!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.