Am întâlnit-o prima dată în zilele mele de început ca şi clujean, adică acum vreo 2 săptămâni. Este o blondă creaţă, de vreo 25 de ani, cu un trup frumos, având sânii mari şi drepţi, mersul drept, cam cât mine de înălţime, fundul frumos, mâinile frumoase, bărbia dreaptă, buzele groase, gesturile elegante şi ochii albaştri şi mari.

Asta a fost ceea ce am văzut prima dată la ea, faptul că este sexy şi că miroase frumos, a portocale. Cum nu prea vorbea (am remarcat ulterior că are o problemă de socializare) nu am reuşit să şi văd ce fel de om este. Am remarcat, totuşi, o chestie. Când ne-am ridicat să plecăm, nu mai ştiu unde, ochii ei mari s-au schimbat, parcă spunând că urască să stea singură şi că are nevoie de oameni, de comunicare, de socializare. Cât am fost acolo, cu toţii, era OK. După aceea ochii ei s-a întristat, fiindcă noi plecam.

Ne-am mai întâlnit, întâmplător, de vreo câteva ori. O anume singurătate dureroasă, usturătoare, i se citea în ochi, dincolo de zâmbetul cald pe care îl afişa. Am studiat-o atent, să mă prind şi eu care este faza, iar faza mi se pare simplă şi tristă. Aşa că mi-am făcut un plan de acţiune (nu ţin musai să o am, dar nu aş regreta prea tare dacă s-ar întâmpla, deşi eu vreau, totuşi, altceva şi am venit la Cluj cu un alt plan). Vreau să-i iau o ciocolată şi să i-o dau aşa, pur şi simplu.

Bine, aici discuţia se poate prelungi la infinit, filozofic, legat de motivele pentru care vreau să fac asta. În principiu vreau să îi arăt că încă mai există oameni care pot şi vor să facă ceva, un gest frumos, pentru alţi oameni. Trebuie să fie ceva simbolic, ştiu, pentru că altfel s-ar putea să spună nu. Eu vreau doar să-i îndulcesc, să-i îmbunătăţesc puţin o zi, un moment anume din timp. Atât. Fără obligaţii. Chiar m-am gândit să-i spun aşa:

– Gestul acesta, pe care eu îl consider drăguţ, vine fără nicio obligaţie, alta decât un zâmbet.

Şi eu am primit, la rândul meu chestia asta, chiar şi azi, de la o bunăciune şatenă cu ochi albaştri, pe la vreo 27 de ani, ce m-a privit într-un anume fel prietenos, cu un zâmbet cald şi deschis, de am rămas mască. Uneori gesturile cele mai simple pot avea cele mai complexe efecte. Or asta mi se pare minunat.

Mă gândesc să ajung cât de curând prin real, – şi să văd, din mulţimea de produse, ce s-ar potrivi pentru asta. Trebuie să fie ceva simplu, dar nu prea banal. Mă gândesc la un baton de ciocolată din gama real, – Selection, pentru că din ce am văzut în mai multe locuri au o selecţie interesantă de produse de calitate, aproape exclusiviste, la preţuri bune. Produse speciale pentru ocazii şi gesturi speciale, sau lucruri mici pentru bucurii mari. Plus că, având o varietate mai mare de sortimente, am mai multe şanse să caut ceea ce găsesc (şi caut un fel de ac în carul cu fân). Este o chestie de statistică şi am şanse extrem de bune să găsesc ceea ce caut, la real, -.

Cred că la faza asta blonda, nici măcar nu i-am reţinut numele, se va simţi mai bine, se va simţi specială. Cred că are nevoie de chestia asta (un gest drăguţ) pentru a trece, încet dar sigur, peste problema de socializare pe care o are, dându-i încredere în sine şi întrucâtva în oameni. Motivul pentru care mă gândesc la real, – este pentru că nici în Pluss şi nici în Profi n-am găsit ceva potrivit, deşi m-am uitat de mai multe ori iart la Kaufland n-am ajuns fiică este departe de mine. Faptul că acest articol participă la SuperBlog 2009 nu mi-a influenţat nici decizia de a dărui, de a face un gest drăguţ faţă de un om singur, şi nici decizia de a căuta altundeva, dacă în magazinele menţionate anterior n-am găsit ceea ce are echilibrul necesar astfel încât ea să accepte, fără sfială, un gest drăguţ. Am găsit nişte produse interesate la ei (Pluss, Profi) totuşi, dar alea sunt bune pentru alte situaţii, alte circumstanţe. Îmi trebue ceva, nu ştiu exact ce, dar sunt sigur că voi şti atunci când voi găsi, că am mai păţit-o să o nimeresc bine de tot.

Ştiu că pare pueril, dar are un anume aer angelic, firav şi dulce, de aceea nu îmi place să o ştiu tristă. Mi se pare păcat ca frumuseţea ei să fie roasă, veştejită, de tristeţe şi singurătate. Oricum, o să scriu pe blog reacţia ei când se va întâmpla ceea ce am plănuit.