Vă jur, vă jur, aseară am făcut cea mai tare tocăniță de când îmi gătesc singur. Și-s ani de atunci. Îmi plouă în gură numai când mă gândesc. Vă jur, a fost atât de bună încât m-a răscolit în suflet ca o foreză, m-a sfredelit pe interior și m-a uns pe suflet într-o manieră irevocabilă.

Așa arată:

Cea mai bună tocăniță făcută de mine până acum, din multe legume cu afumătură de casă și a fost divină

Sigur, nu pare nu știu cine știe ce, dar este făcută din multe legume: fasole verde, mazăre verde, gulie, păstârnac, roșii, morcovi, țelină, pătrunjel, conopidă, varză de Bruxelles, praz și cine știe ce mai era prin cele două pungi de legume congelate (Vita Star – Legume de supă și Casa țărănească – Amestec de legume pentru ciorbă tradițională) din care am pus în oală, plus trei cartofi tăiați cubulețe și ceapă. Să spun că erau cam șase sute de grame de legume și cei trei cartofi.

Evident, tocănița de legume este cu afumătură, ca în titlu. Ca să fie treaba bună, am folosit ulei nerafinat de porumb pe fundul oalei, în care am pus la prăjit vreo două coaste afumate, plus ceva carne afumată luată de pe un os (25 – 30 de grame), alături de trei sau patru creste de slănină afumată (vreo cincizeci de grame). De casă, din fericire.

Deci am pus afumătura la prăjit iar când mirosul de deliciu a devenit insuportabil am pus și ceapa peste, la călit, alături de ceapa din amestecul de legume. Când acestea s-au călit, am pus legumele peste și apă cât nici măcar să nu acopere.

Și am lăsat la foc potrivit vreo patruzeci și cinci de minute, amestecând să nu se prindă de fund. Spre final, ultimele cinci – zece minute, am pus o lingură de pastă de roșii, că m-am săturat de bulion. Dar voi puteți folosi și bulion, fiind doar atenți că acesta are mai multă apă.

După ce am oprit focul, am lăsat un capac deasupra, lăsând, însă, o zonă deschisă, ca să „respire” încet. Capacul l-am pus ca să se întărească un pic zeama. Și, vă jur, a fost demențial. Se servește cladă. Și cu poftă.