Tocăniță scăzută de fasole verde cu afumătură
Astăzi, pentru prânz și cină, mi-am făcut tocăniță scăzută de fasole verde cu afumătură. Mă rog, cu doar o idee de afumătură, că eu sunt în continuare la cură de slăbire (lentă).
Poate nu știați, dar eu sunt dependent de fasole. În special verde. Așa că azi am desfăcut un borcan de fasole verde de casă de la mama lui 314ra2 (Sărumâna!). De marți doream să îmi fac, dar am zis că fasolea asta bună trebuie digerată în tihnă.
Așa că azi la prânz am sucit gâtul la o ceapă pe care am tăiat-o cubulețe. Într-o oală am pus un pic de ulei de porumb și două creste de slănină afumată, cu 90 de grame de cârnaț semi-afumat, tăiat în vreo șase sau opt bucățele.
Am pus slănina și cârnațul la prăjit în uleiul de porumb din oală. Când slăninuța s-a mai topit (adică repede, că era puțin și tăiată subțire), am pus și ceapa la călit. Când toate astea erau un pic călite le-am acoperit cu fasolea verde și am turnat puțină apă, nu prea multă, nici măcar cât să acopere păstăile.
Am lăsat să dea un clocot, am pus un pic de Mirodenia de la Fuchs (aia 100% naturală) pe post de sare și o lingură de pastă de roșii. Simplu, frumos, delicios și rapid. Iar rezultatul e acesta:
No, pe cuvânt, și uitasem cât de bună poate să fie fasolea verde de la borcan, dacă știi cum să o gătești. Mie zeama mi-a ieșit puțin dulceagă, perfectă, relaxată, îndestulătoare.
Iubesc fasolea cu afumatura…dar boabe nu teci cum ai tu in poza….iahnia cu gogonele e prefereata mea:)
No, atunci ia d-acia fasole cu cioan. =))
Eu sunt tare sensibil la mancare a,a ca sunt slabe sanse sa pot manca ceva asemanator. Dar merita incercat, cu prima ocazie :))
Ești alergic la ceva anume?
Bre, de ce am o presimțire că nu o să vreau să mă urc în lift împreună cu tine când ne-om vedea data următoare? =))
=)) Nu știu. De ce?
Pai, in primul rand, s-ar putea sa nu incap 😀
Pe când ne-om vedea, o să am o surpriză pentru tine.
Deja mi-e frică :))
„Am lăsat să dea un clocot, am pus un pic de Mirodenia de la Fuchs (aia 100% naturală) pe post de sare”
de unde atat natural daca are sare? cititi ingredientele sa vedeti cat monoglutanat contin…
Nu mi se pare c-ar avea prostii prin ea.