180,000 de secunde și trenul fantomă…
Tot legat de CFR, trenuri înzăpezite și prostii la mintea cocoșului cu CFR Infrastructură, în special cazul pasagerilor care au petrecut peste 50 de ore în tren (adică peste 180,000 de secunde)…
Știți ce s-a văzut aici, dar nimeni nu s-a prins? S-a văzut cum s-a furat de la CFR, cum echipamente funcționale erau date la casare către firmele PSD-iștilor lideri ai vremii. Și se mai vede criteriile după care s-au făcut cele 10 valuri de restructurare de la CFR Călători, lăsând șefi de tren oameni cu zece – doisprezece clase și nicio pregătire în managementul riscurilor, al situațiilor și al oamenilor.
De asemenea, în această situație s-a văzut unde erau plugurile feroviare pe care le aveam de la 1860 sau de când s-au făcut liniile de cale ferată din sud. Le-am schimbat pe pantofi de morți, tablorui, un restaurant în beci la Parlament, șalupe și costume de scafandru la suprapreț. Avem un gigel fost șef peste CFR la pârnaie pentru asta, deși nu prea ne ajută.
Dar ne ajută să înțelegem absurdul. Șefii ăia de tren, câte clase aveau ei, știau una și bună, că era ordin de sus: să ducă oamenii la destinație, că ei plătesc căci, dacă nu, îi ia mama naibii. Iar oamenii ăia au ținut la locul lor de muncă, luptând cu pasagerii nervoși vreme de două zile și punându-se în pericol de linșaj. Aș spune că au fost chiar sârguincioși.
Ca atare, nu prea pot să-i condamn. Legea nu le dă autoritatea de a anula trenuri, ci doar de a schimba rutele. Pentru că, no, oamenii au bilete, iar banul dictează. Deci, clar, șefii de sus trebuiesc decapitați, că pe ăia i-a durut în anus de oameni.
În mod normal, șeful de la CFR Infrastructură trebuia să-l sune pe șeful CFR Călători și să-i spună că nu pot deszăpezi, după care să convoace o conferință cu factorii locali și regionali de decizie asupra activităților feroviare, să vadă ce e de făcut.
Nu ai nevoie de lege pentru a face ceea ce trebuie, ci îți trebuie doar bunăvoință și un minimum de pricepe și bun simț:
– Bă, avem niște trenuri blocate. Dacă nu puteți deszăpezi, măcar spuneți-ne unde să le punem.
Era greu? Da, pentru că vinovații au fost numiți pe criterii politice. În niciun caz nu putem spune că au dat concurs de management pe post, sau ceva de genul. Iar fiind numiți în funcții politice, ăștia fac ceva… Pentru ei.
În schimb, cel de-al doilea caz mi se pare înfiorător. De nicăieri, un tren înghețat bocnă a ajuns în Gara de Nord din București, și nimeni nu știa de el, de unde vine și de ce. Și aici cade pajura tot pe cei de la CFR Infrastructură:
– Cum, bă, aveați un tren pe șine, dar voi nu știați de el?
Cum vine asta? Păi și senzorii? Și comunicațiile radio? Și ecranul ăla mare cu trenurile care circulă? Îs din burtă? Le-ați vândut la fier vechi? Cum se poate să ai un tren cu opt vagoane pe calea ferată și să nu știi de el? Dacă se redeschidea circulația și ieșea un accident feroviar?
Că pasagerii au întârziat e grav. Dar că trenurile merg iar noi nu știm pe unde e și mai grav.
Ai fi bun de manager ..al CFR:)) …traim in Romania ,Robin…ce nu intelegi?!
N-aș fi. Că acolo nu poți să faci ce vrei fiindcă ești încastrat politic.
Chiar ca ai fi bun managem la CFR.. Fostul ministru al transporturilor, Anca Boagiu, a declarat ca nimeni nu se face vinovat de aceste ore pierdute in tren..
Nimeni neînregimentat politic nu se face vinovat de…
Pai a declarat ca nu se va face vinovat nimeni,dar si eu sunt de acord pentru ca ce vina au oameni ca ninge tare si este un ger si nu pot circula trenurile..Nu are conductorul vina.
Cei de la CFR Infrastructură sunt vinovați fiindcă au dat undă verde trenurilor CFR Călători.