O proastă la nivel planetar
Vizavi de cutremurul din Christchurch (Noua Zeelandă). Cadrul filmat era cam așa: cameramanul filmează o stradă traversată de doi oameni, un bărbat și o femeie, femeia ținând un câine în lesă.
În spatele lor, fațada unei clădiri de prăbușește și ei încep să alerge mai repede, dar femeia nu-i dă drumul lesei și se vede cum câinele, săracul, începe să o tragă. Iar eu în timpul ăsta spumegam:
– Fă! Dă-i drumul la lesă! Dă-i o șansă câinelui!
Pfuai ce m-am enervat! Noroc, totuși, că până la urmă a eliberat aia lesa, că făceam apoplexie. Nu e logic că în astfel de cazuri fiecare, om sau animal, are dreptul de a încerca să scape?
Îți zic eu cum a gândit: a crezut că dărâmăturile nu ajung până la ei și atunci e mai bine să-l țină în lesă, că dacă îi dădea drumul nu-l mai găsea ever.
Nu știu ce să zic despre nivelul ei de inteligență, dar în caz de cutremur aș prefera să-mi iau pisoiul în brațe și să ies cu el din clădire ca să-l pot proteja în cazul în care cade ceva, că dacă e singur și-l lovește ceva, degeaba are el viteză potențială. La alea 3 kg ale lui, praf îl face, dar dacă eu îi sunt ca un fel de scut, se cam schimbă treaba.
Culmea este că, de obicei, animalele scapă.
Da, de obicei, dar al meu are 14 ani, nu mai vede bine și are tendința să se bage la subsol, nu să iasă din bloc (cred că așa are setată busola). În caz de cutremur, subsolul o să fie plin cu apă sau cu dărâmături. Bine, în spațiu deschis i-aș da drumul, că s-ar descurca. Problema noastră, a oamenilor, e că în general nu mai gândim limpede în astfel de cazuri, ca femeia aceea. Soluția e să facem exerciții, să punem în practică scenarii, dar înafară de cei care fac astfel de exerciții la locul de muncă, restul ar putea fi luați cam pe nepregătite.
Da, probabil așa s-a gândit și respectiva. La ce haos putea să se facă în oraș, poate s-a gândit să nu-kl piardă sau ceva. Interesant, la asta clar nu m-aț fi gândit. Începe să-mi pară rău că am făcut-o proastă.