Trăi-v-ar benzolul
Am mers azi cu maşina şi mi-a murit motorul de cinci ori, ca la cel mai începător dintre începători (ştiu, şi eu sunt şocat). Făceam spume, nu altceva. Plec de pe loc, terenul fiind drept, ambreiajul la jumătate, dau un pic de gaz. Moare motorul.
Insist, plec. Ajung unde trebuie. Vreau să dau un pic cu spatele în rampă. Moare motorul. Mă, oi fi tâmpit eu între timp, dar maşina asta nu mergea aşa. În fine, ajung la un semafor în oraş. Este roşu. Când să plec, moare motorul, ambreiajul fiind la jumătate, acceleraţia la 20%.
Pfuai, mi-a sărit muştarul pe parbriz rău de tot, nu aşa. Ce turbare multiplă? Scoteam flăcări, nu altceva. Insist. Plecăm. Acceleraţia apăsată până peste jumătate, motorul cât pe ce să moară (cred că este evident că eram într-a întâia). Instinctiv apăs un pic ambreiajul să nu las motorul să moară. De-abia, de-abia luam demaraj. Într-a întâia nu are voie să facă aşa ceva!
Făceam spume, nu altceva. Turaţia creştea foarte greu (la noi dacă o apeşi tare sare imediat la 5 – 6000). Acum de-abia dacă ajungea la 3000 (am făcut testul ăsta să-mi dau seama unde este problema, că nu eram cu frâna de mână trasă şi nici nu-mi trăgea motorul).
Şi-mi pică fisa. Cu această ocazie îi invit pe cei de la OPC să verifice ce vând ăştia la pompele de benzină. Vreau să ştiu cât la sută este apă şi cât la sută este benzină. Frate-mio spunea că de când a alimentat de la MOL ne-a scăzut puterea la motor. Nu acuz pe nimeni, spun ceea ce am pe suflet (plus că le fac un bine celor de la MOL Bucureşti să vină-n inspecţie până la Petroşani la staţia de pe DN 66 şi să vadă cu ochii lor). Huo!
Lasa un raspuns