Și totuși, mașinile autonome sunt mai sigure decât cele conduse de oameni

Nu vreau să fiu cinic, ci pragmatic, și să spun că era doar o chestiune de timp până când se va demonstra faptul că neatenția umană este mai avansată decât inteligența artificială. Asta înseamnă că deși mașinile autonome sunt mai sigure decât cele conduse de oameni, ele nu pot face minuni.

Da, ele pot reacționa mai repede în anumite situații în care, de exemplu, un șofer trebuie să frâneze, căci latența biologică este de 0,6 secunde, deci câteva zeci de metri la viteza de croazieră, dar legile fizicii se aplică și în cazul autoturismelor autonome care, firește, nu pot frâna ca să oprească pe loc. Inerția nu este anulată de design. Cel puțin, nu în acest secol.

Ținând cont că, până acum, vorbim despre un singur deces, la zeci de miliarde de kilometri de condus autonom, cifrele sunt excepțional de bune, cu mult mai bune decât în cazul șoferilor umani. 

Nu vreau să fiu lipsit de sentiment, ci doar obiectiv., de aceea mi se pare o crimă că, din cauza unui accident care nu ar fi putut fi evitat nici de un șofer uman, s-a luat măsura suspendării temporare a acestor programe de finisare și refinisare a inteliginței artificiale în domeniul autonomiei rutiere.

Până la urmă, scopul este să salvăm vieți, iar asta nu se va întâmpla nici peste noapte, nici fără moarte. Realist vorbind, probabil că niciodată nu vom putea evita complet, dar putem reduce semnificativ acest număr.

Asta înseamnă, fără a fi cinic, că decese vor mai fi. De ce ne așteptăm să fie zero? Și, dacă nu este zero, ne oprim din a dezvolta tehnologia? Lucrăm mai bine, îmbunătățim, sau ne dăm cu fundul de pământ și mergem în continuare ca acum, cu zeci de mii de morți în fiecare an?

Care ne este scopul?

L.E. A apărut și filmarea. Se vede clar că accidentul putea fi evitat, dacă mașina ar fi avut LiDar sau radar funcțional, care să vadă în întuneric, sau dacă mașina – văzând obstacolul – ar fi virat stânga. Deci clar puteam vorbi și despre o inadecvare tehnică.

6 Comentarii

  1. Malin 22 martie 2018 la 14:57 - Raspunde

    Problema e ca nu vorbim de inteligenta artificiala, cel putin nu in adevaratul sens al cuvantului. E vorba doar de niste algoritmi care merg ca si in programare de altfel pe principiul validarii. If not false then true. Astfel, algoritmii folosesc o serie de vectori dupa care se ghideaza, insa acestia nu pot nici pe departe sa imite reflexele umane pentru ca sistemul lor e mult prea rudimentar.

    • Robin Molnar 23 aprilie 2018 la 22:43 - Raspunde

      Nu sunt sigur că așa funcționează, cel puțin în domeniul auto nu cred că ar trebui folosiți astfel de algoritmi cu validare.

  2. Tudor 24 martie 2018 la 00:52 - Raspunde

    „Deci clar puteam vorbi și despre o inadecvare tehnică.” – Prea putin spus.

    Ceva din modificarile facute de cei de la Uber la acel Volvo au dat peste cap radarul. E inadmisibil ca un sistem AEB care functioneaza foarte bine si cand ai un pieton care sare de dupa un obstacol sa nu functioneze aici in conditii ideale:

    https://www.youtube.com/watch?v=FTKxCE5qmQM

    2 la mana, neatentia soferului de „siguranta”. Eu zic ca e clar ca nu e la prima abatere. Uber ce pazeste? Isi lasa soferii care sunt pusi specific acolo sa evite un accident in caz ca sistemul da chix sa traga un somn pe facebook? Vorbim de neglijenta criminala din partea Uber.

    3 la mana mentalitatea publica a programului de masini autonome Uber:

    https://arstechnica.com/cars/2018/03/video-suggests-huge-problems-with-ubers-driverless-car-program/

    „We don’t need redundant brakes & steering or a fancy new car; we need better software,” wrote engineer Anthony Levandowski to Alphabet CEO Larry Page in January 2016. „To get to that better software faster we should deploy the first 1000 cars asap. I don’t understand why we are not doing that. Part of our team seems to be afraid to ship.”

    Imaginati-va ca ii aruncati cheile in mana unui adolescent care nu a condus niciodata si nu are habar de masini nici macar din jocuri video sau viata reala. In ideea ca va trebui sa invete singur tot, inclusiv siguranta rutiera fata de ceilalti. Aveti sau nu aveti incredere? Evident ca nu aveti fara ca sa fie un instructor prezent in cazul in care poate avea loc un accident.

    Ei bine, Uber par sa considere OK sa sara peste acest pas vital de a respecta niste norme de siguranta. Mai intai sa acopere kilometri si prin „machine learning” sistemul autonom sa inceapa sa deduca ce are de facut si ce nu. Direct pe strazi publice. Siguranta celorlalti? Eh, o sa vina dupa.

    Uite asa iese la iveala cum modul de a face „scurtaturi” prin legislatii se vede si in programul lor de masini autonome. Tragedia care a avut loc acuma era de fapt o bomba cu ceas, gata sa explodeze oricand si doar cu masinile promovate de aceasta companie.

    Uber pur si simplu si-au sapat singuri groapa. Waymo, Nvidia, Tesla si ceilalti o vor duce in continuare bine mersi pentru ca lor le pasa de siguranta rutiera inainte sa puna masina sa treaca prin Km parcursi:

    „Waymo and GM’s Cruise, Uber’s leading competitors in the driverless car market, both say that their cars have redundant computers as well as redundant braking, steering, and power systems.”

    Cat timp cei de la Uber nu vor fi obligati in celelalte state sa-si raporteze drumurile cu masinile autonome precum o face California increderea mea in masina lor autonoma va ramane inexistenta: https://www.dmv.ca.gov/portal/dmv/detail/vr/autonomous/disengagement_report_2017

    • Robin Molnar 23 aprilie 2018 la 22:42 - Raspunde

      cei de la Uber au zis că fac ei o treabă mai bună decât Volvo.

  3. Mihai Todor 25 martie 2018 la 23:53 - Raspunde

    Încă aștept rezultatele investigației oficiale, dar, din datele inițiale, pare să fie vorba de grabă și fușereală din partea Uber. Cum recent au avut probleme serioase de imagine publică, investitorii îi forțează să concureze agresiv cu Google și restul companiilor care încearcă să scoată pe piață asemenea produse. Din păcate, problema este foarte complexă și orice eroare poate costa vieți. Uber se pare că nu a înțeles asta și preferă să riște viețile altora în procesul de rafinare a tehnologiei. Google, în schimb, pare să fie mult mai precauți și, deși au adunat mult mai mulți kilometri decât Uber conducând automat, încă nu au rănit pe nimeni.

    • Robin Molnar 23 aprilie 2018 la 22:40 - Raspunde

      Da, păi investitorii se așteaptă la un randament de 10% pe an. Minim.

Răspunde-i lui Tudor Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.