Acum 23 de ani

Acum 23 de ani, pentru a doua oară într-un secol, același secol, democrația românească a fost înfrântă violent de niște bolșevici ce au dorit – și reușit – o spoire a țării până la un nivel pe care imaginarul colectiv nu l-ar fi putut atinge.

Acum 23 de ani, țin minte ziua, niște patruclase manipulați politic au omorât niște oameni numai pentru că aceștia credea în niște principii și pentru că s-au crezut și s-au simțit liberi. Ceea ce, istoria ne-a arătat, într-un regim neo-comunist este periculos mortal chiar.

Acum 23 de ani „Ați mințit poporul cu televizorul!”, sindicatele, primarii, consilierii locali și chiar și cu preoții…

Am învățat că Iliescu nu va plăti pentru asta, țara este încă prea bolnavă pentru a extirpa așa un cancer, faptele – oricum – s-au prescris (după trei mandate de-ale lu Ilici, cine-i mai putea sta împotrivă?), dar sângele rămâne.

Pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, istoria ne va cataloga drept niște curajoși lași. Curajoși pentru că ne-am aruncat în luptă împotriva comuniștilor. Și lași, pentru că n-am avut curajul de a lupta până la capăt.

Cinste eroilor neamului!

4 Comentarii

  1. Danut 13 iunie 2013 la 12:39 - Raspunde

    Tot ne batem cu punu-n pieptca facem ca dregem, dar ai zis destul de bine: suntem doar o adunatura de niste lasi, care nu stim ce vrem…

    • Robin Molnar 14 iunie 2013 la 00:04 - Raspunde

      Și? Facem ceva în privința asta?

      • Andrei Daniel 17 iunie 2013 la 14:00 - Raspunde

        Cred ca nu din moment ce ne place sa stam in fata tv-ului sa il urmarim pe Capatos cum se cearta cu nu stiu cine!

Răspunde-i lui Danut Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.