Cu tagul: mineriada

  Iliescu, criminal!

Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din iunie 1990, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii, soldată cu decesul a patru persoane şi rănirea prin împuşcare a altor trei, pr

  Scurtissime – 7 Octombrie 2014

Cine l-a cumpărat pe Stelian Negrea? O nouă mineriadă? Sper că nu! Radu Beligan: „Dacă aş fi întrebat care sunt însemnele distinctive ale personalităţii tovarăşei Elena Ceauşescu, n‑aş ezita nici o clipă să afirm că ele se exprimă în devotamentul nemărginit pentru p

  Iliescu & mineriada

„Nu îmi asum ( n.r. venirea minerilor), nu am de ce. A fost pur şi simplu o ieşire spontană. A apărut şi personajul acesta cu ambiţiile lui, Miron Cozma, pe care nu vreau să-l menţionez. M-am dus (să vorbesc cu ei, n.r.) tocmai ca să-i conving să părăsească Capitala, p

  Acum 23 de ani

Acum 23 de ani, pentru a doua oară într-un secol, același secol, democrația românească a fost înfrântă violent de niște bolșevici ce au dorit – și reușit – o spoire a țării până la un nivel pe care imaginarul colectiv nu l-ar fi putut atinge.

  Mda, e mineriadă politică

Ați citit Stop-cadrul unei înfrângeri repetate de  Vlad Petreanu? Citiți articolul, uitați-vă bine la fotografia din articol, apoi uitați-vă la fotografiile de la protestul de aseară din Cluj Napoca.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.