De unde se naște anti-românismul
Mama proștilor e mereu gravidă, dar nici părintele ingraților nu este mereu cast, ca să spun așa. Și știu că sunteți scârbiți de discuțiile sterpe cu privire la minorități, dar povestea următoare mi se pare cumva importantă, în sensul că oferă o pildă despre acel abis întunecat care se cheamă prostie.
Nicu a fost mereu un prost. N-o spun eu, o spun rezultatele școlare slabe, lenea de care dădea – în mod constant – dovadă și faptul că fiecare sfârșit de an era pentru el o luptă continuă pentru a promova. La drept vorbind, era unul dintre oamenii cei mai inculți cu care am avut de-a face, iar puținele discuții pe care le-am avut – după cu drumurile ni s-au separat – au fost presărate de inepții monstruoase.
Practic, mereu l-am considerat un tâmpit, după ce am încercat să fiu tolerant și să trec peste toate divergențele – chiar și de intelect – dintre noi.
În fine, pentru că în Valea Jiului murea de foame – și pentru că era cam puturos, pe lângă că era prost – și cum Ungaria oferă cetățenie oricărui ardelean care își găsește un ungur în arborele genealogic, Nicu s-a făcut și el cetățean european, încă înainte ca elitele române să ajungă acolo, și s-a făcut portar la un restaurant mai de fițe din Ungaria, loc de unde emite judecăți de valoare despre lume și viață și de unde semnează petiții prin care cere dezlipirea HarCov-ului de la trupul țării.
Asta mi se pare de un rău profund. Cât de spălat pe creierul aproape imaculat (trebuie) să fii, ca să uiți de unde ai plecat? Cât de ingrat trebuie să fii ca să-ți urăști originile și țara de unde ai plecat și să acționezi împotriva ei?
Nu sunt stupid, înțeleg aspectul uman al urii ce se naște din frustrarea unui om care, fiind prost într-o țară, a trăit cu iluzia că într-o alta, el ar putea fi mai deștept. Adică pot înțelege cum, fiind prea prost, el a înțeles că România nu-i oferă nimic – iarăși, fiind prea prost – așa că-i este recunoscător țării adoptive – ceea ce este oarecum firesc.
Numai că Budapesta nu este Valea Jiului în materie de oportunități. Și, numai că, orice ai face în viață, nu este cuviincios să uiți de unde ai plecat, respectiv nu este cuviincios să-ți desconsideri țara care a investit în tine. De fapt, nu este cuviincios să dai vina pe alții pentru eșecurile personale. Din contră, este ceva atât de românesc, încât cetățenia lui dublă mi se pare stupefiantă.
Ah, și mai vreau să fac o remarcă: pe măsură ce mai mulți cetățeni își amintesc că au avut unguri în familie și devin cetățeni unguri, populația Ungariei crește, crescând și influența politică a Ungariei în UE. Asta așa, ca să înțeleagă oricine că nimic nu-i gratis, nici măcar cetățenia.
În fine, acțiunile omului acesta mă siderează.
Eu nu l-am mai intalnit de mai bine de 10 ani. In trecut mi se parea ca ar avea o inteligenta medie. Dar dupa ultimele postari antiromanesti mi se pare ca are o inteligenta sub nivelul marii. Oricum nu ma asteptam de la cineva de nationalitate romana sa ajunga dupa un timp sa posteze chestii antiromanesti 🙁
Țara e de vină că el îi prost.
Nici eu nu m-as fi asteptat ca un roman sa posteze chestii anti-romanesti. Doar nu e roman 🙂
„Tiganu’ cand ajunge imparat, prima data il omoara pe ta-su”. Se aplica si la romani foarte bine 🙂
De unde ai învățat vorba aia de duh?
Antiromanismul se naste de la dorina unora de diversiune si distragerea atentiei de la subiecte cu adevarat importante!
De ce spui asta?
Cel mai tare articol
Exemplele acestea gen Nicu avem cu sutele de mii din nefericire. Cel mai tare isi dau cu pumnul in piept banatenii aia care se lauda singuri ca ei sunt FRUNCEA :))))). Ei zic ca nu s romani ci sunt banateni:))))
Nu prea-ți plac bănățenii?