Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
Alea 25 de ore mi se par realiste și (probabil) reprezintă o medie. Încearcă să faci time tracking automat la ce faci (e.g. folosește waka time), vezi câte ore lucrezi de fapt.
S-ar putea să ai o surpriză 🙂
Bine, în IT să zicem că este mai simplu. Dar în alte domenii cum măsori? Și-apoi, să zicem că folosești un sistem de monitorizare a muncii în IT, ce măsoară – de fapt – acel sistem? Tipul petrecut în niște aplicații, sau întreg procesul cognitiv legat de muncă, împreună cu toate sarcinile auxiliare, denumite overhead?
Evident, măsoară interacțiunea cu o anumită aplicație.
Munca pasivă nu cred că se poate măsura; nici tu nu poți separa complet munca de viața privată.
Gândește-te doar de câte ori ți-a venit o idee când făceai ceva fără nici o legătură cu munca. Ce facem în situația asta, tratăm momentul ăla ca muncă?
Exact aici doream să ajung, la măsurarea doar a muncii active. Or, în multe domenii, munca activă este doar jumătate din muncă, uneori chiar mai puțin, de exemplu în cercetare.
Ținând cont de faptul că atât munca activă, cât și cea pasivă, consumă din prime time-ul cognitiv, cred că ne aflăm într-o situație de măsurare cuantică, dacă îmi permiți această paralelă, în care măsurarea în sine influențează procesul măsurat, afectându-l. Ceea ce mi se pare deosebit de interesant, că ne spune cum nu putem măsura munca, dar nu ne cum o putem măsura.
Interesant, nu?