Am avut nevoie de Evul Mediu și de moartea și suferința a milioane de oameni nevinovați, ca să înțelegem de ce este necesar ca statul să fie separat de biserică. Am avut nevoie de al Doilea Război Mondial pentru a înțelege de ce extremismul politic trebuie să fie infracțiune.

Politica, precum religia, este o libertate individuală și are valoare doar atâta timp cât este exercitată în nume propriu. Ca o paralelă, justiția se face în nume propriu, adică al principiului, nu în numele poporului, adică al abstractului.

Politica, la fel, se face în nume propriu, prin vot individual, nu în numele poporului, adică al abstractului. Abstractizarea corectă, dacă vreți, se face prin reprezentarea poporului prin politicieni aleși, nu prin prezentarea poporului prin popor.

Revenind, există niște limite până la care poate fi exercitată orice libertate individuală:

1. Am voie să spun orice, dar nu să instig la ură și/ sau alte violențe.
2. Am voie să fac ce vreau, dar nu am voie să omor.
3. Am voie să mănânc ce vreau, dar nu am voie să le impun altora ce să mănânce.

În aceeași manieră, am voie să cred ce vreau, dar nu ar trebui să am voie să cred că omorând voi ajunge în Valhalla. De aceea, deci, lecția actuală pe care trebuie să o primim, este aceea că nici măcar libertatea religioasă nu ar trebui să fie nelimitată.

Dacă noi n-am fi tolerat extremismul nostru religios, cu siguranță nu l-am fi tolerat pe al altora. Dacă noi nu am fi tolerat ca religia să ne impună cum să trăim, cu siguranță n-am fi tolerat ca religia altora să ne impună cum să trăim.

Mă uit, de aceea, la starea societății actuale românești, cu trei milioane de oameni care vor să le impună altora ce să facă. Astfel, se propagă ideea falsă că la o problemă generată de religie, mai multă religie ar fi răspunsul corect. Nimic mai fals, la nazism nu mai mult nazism a fost soluția, ci mai multă democrație. La bolșevism, nu și mai mult bolșevism a fost răspunsul, ci mai multă liberate. La prea multă religie, mai puțină religie ar trebui să fie răspunsul corect.

Și totuși, lumea…