România are o problemă de HR

Se argumentează divers, cu privire la o problemă de HR pe care o are România: Dacă îi școlesc și pleacă? Dar dacă nu-i școlesc și rămân aici? Dilema aceasta o are orice director de resurse umane, din orice companie respectabilă.

Desigur, o țară nu poate avea aceleași politici de resurse umane precum o companie, dar sunt câteva lucruri pe care companiile le fac pentru a deveni mai frecventabile:

  1. În primul rând, companiile sănătoase, cu în jur de 10% rată de plecări pe an, își tratează angajații precum niște oameni, iar nu precum niște vaci de muls. România multe tot de pe noi.
  2. În al doilea rând, în companiile normale la cap, nu se face discriminare între angajați. În România, cel din spatele ghișeului este dumnezeu, iar cel din față este un prost. 
  3. În al treilea rând, în companiile normale se oferă un mediu de lucru care să nu te pună în pericol de accident. Ceea ce nu putem spune despre infrastructura din România, fie că vorbim despre autostrăzi, drumuri sau servicii medicale.
  4. Apoi, companiile bune nu îți interzic să pleci, ci te motivează să rămâi, iar aici nu este neapărat vorba despre bani. România în niciun caz nu te curtează să rămâi, principiul național al administrației fiind: nu-ți convine, pleci.
  5. Mai mult, companiile îți respectă munca. Ceea ce statul, încurajând abuzul în serviciu și corupția, sigur nu face. 

Există câteva lucruri, deci, pe care statul le-ar putea face la nivel societal, înainte de a acționa punitiv la nivel individual. De exemplu, să facă România frecventabilă prin:

  1. Servicii publice oneste, simple, rapide. S-a dat o lege cu lanțul scurt la produsele românești. OK, legea este tâmpită, dar principiul este corect și poate fi aplicat aici: hai să inventăm lanțul scurt al serviciilor publice, să nu mai umblăm câte 80 de ore pe an pentru formalități.
  2. Infrastructură corespunzătoare:
    • Am prieteni care au plecat dincolo cu copiii, pentru că nu găseau locuri în grădinițe, s-au înfuriat, au decis că ei nu vor și nu pot să trăiască așa, cu zbateri la orice pas pentru cel mai mic drept al copilului.
    • Am prieteni care au plecat dincolo pentru că și-au dorit să aibă copii, aveau mici probleme, iar statul nu doar că nu-i ajuta, dar calitatea serviciilor medicale risca să ducă la anularea efectelor tratamentului foarte scump pe care oamenii și l-au plătit. După ce dai zeci de mii de euro pe tratamentul de fertilizare, parcă ai vrea să ai un ginecolog competent și o maternitate cu riscuri minime.
    • Am prieteni care au plecat după ce vecinul, pilos pe la primărie, și-a construit o vilă de neam prost și le-au umbrit curtea, iar judecătorii nu le-au dat câștig de cauză. Îți iei o casă și te îndatorezi pe 30 de ani și vine unul și-și pune blocul fix în soarele tău, iar tu n-ai ce să-i faci, că ăla e pilos și și-a rezolvat pe nașpa toate autorizațiile, unele ilegale.
    • Am prieteni care au plecat pentru că, pur și simplu, n-au mai suportat să trăiască așa, cum trăim noi acum: nici bine, nici rău, cu servicii publice proaste, cu infrastructură proastă, cu pile și relații și neputința omului de rând.
    • Am prieteni care s-au operat dincolo și nu s-au mai întors, pentru că au fost tratați omenește, pentru prima dată în viața lor, și i-au rămas recunoscători țării gazdă.
    • Am prieteni care au plecat pentru că s-au săturat să meargă dimineața la muncă ferindu-se de maidanezi, pe străzi necurățate, în tramvaie murdare, să trudească toată ziua, să se întoarcă acasă pe întuneric, să calce prin bălți, pe trotuare strâmbe, să se ferească de câini, să vină acasă în apartamentul cu chirie scumpă și întreținere la fel, zi după zi, fără niciun progres, fără niciun orizont. 
    • Și am prieteni cărora părinții le-au aranjat tot: casă, firmă și mașină, prin partid. Și care au plecat, refuzând să trăiască așa, într-o totală lipsă de transparență. Și-acum părinții lor stau singuri în vile-bloc cu gard de beton și-și văd copii și nepoții doar în poze.

Am mai mulți prieteni care au plecat, decât cei care au rămas. Și-apoi la ce să stea? Școli nu, grădinițe nu, autostrăzi nu, dar taxe da, impozite da, bani nu, muncă multă, drepturi puține…

România are o problemă de HR nu prin aceea că lumea pleacă, ci prin aceea că oamenii nu se mai întorc acasă.

România are o problemă de HR care, de fapt, este cauzată de o lipsă de viziune a corpului de management (parlament, guvern, președinție, consilii locale, primării, consilii județene) care nu înțelege că există o competiție deschisă, fățișă între țări, și că oamenii sunt și trebuie să fie liberi să trăiască așa cum își doresc, unde doresc.

De ce să le interzicem doar absolvenților cu studii superioare să plece, dacă nu-și plătesc educația? Doar ei sunt valoroși? Ne trebuie și bucătari, dulgheri, zidari. Ei de ce nu? Păi nu suntem cetățeni cu drepturi egale și obligații egale? De ce să-l taxez suplimentar pe ăla care are școală? De ce nu am taxa invers, prostia?

Din ce în ce mai mult România seamănă cu o țară a proștilor, a leneșilor și a hoților, iar cetățenii care nu au aceste “calități” nu mai au opțiunea de a sta. Nu mai este suficient să vrei să rămâi, trebuie să ai și unde, la ce, cu ce. De aceea plecă lumea în lume, pentru că în alte părți aceste probleme s-au rezolvat, cuva, iar la noi se tărăgănează de zeci de ani:

  1. Hai să facem clase de grădiniță cu 35 sau 50 sau 100 de copii.
  2. Hai să lăsăm copiii să meargă pe jos la școală.
  3. Hai să lăsăm satele fără medici, că și așa sunt locuite de bătrâni și ăștia mor repede, iar dup-aia mai vedem noi ce facem.
  4. Hai să dăm licențele de transport pe la prieteni, să circule o dată pe zi pe cursele inter-orășenești sau rurale, la ore imposibile, să n-ai cum să muncești la oraș nici să vrei.
  5. Hai să nu ne grăbim să returnăm TVA-ul la firme, că dă-le dreq, se descurcă ele cumva, noi avem de dat pomeni.

Degeaba stai într-o casă frumoasă, dacă ți-e cartierul prăpăd, drumul de acces rupt și serviciile puține și proaste. Nu mai ajunge asta, confortul personal imediat nu mai este dat de un televizor LDC de un metru și de o mașină. Oamenii vor, pe bună dreptate, mai mult:

  • Vor să nu moară pe străzi.
  • Vor să nu moară uitați/ ignorați prin spitale.
  • Vor să nu fie furați la orice pas, cu legea-n mână.

Da, România are o problemă de HR, iar la nivelul societății trebuie să decidem cum vom proceda pe viitor, dar în primul și în primul rând România are o problemă de management.

Sau, altfel spus, România are o problemă de HR prin aceea că-și pune oameni nepotriviți la conducere.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.