De ceva vreme încoace, se tot vehiculează ideea că suntem răi unii cu alții pentru că suntem prea săraci, că sărăcia înrăiește și alte dume de-astea.

Ei bine, în calitate de fost om sărac atent la condiția lui, pot spune că nu este așa. Nu suntem răi pentru că suntem săraci ci, taman invers, suntem săraci pentru că suntem răi. Dacă am fi oameni de omenie, am găsi o pâine de mâncat, fie ea și de secară.

Când ești sărac, înveți ce înseamnă să împarți, să te mulțumești cu mai puține foloase materiale și cu mai multe foloase umane, când ești sărac nu cauți să-ți asuprești sau să-ți înfrângi aproapele, ci cauți să ți-l apropii și să trăiești normal.

După cum spuneam, deci, și cu altă ocazie, problema noastră este că nu ne înțelegem sărăcia și efectele pe care le are asupra noastră, ceea ce duce la nașterea unor mituri monstruoase cum că sărăcia naște egoism și răutate. Și nu este deloc adevărat.

De fapt, să spui că suntem săraci și, de aceea, răi, este o manipulare grotească ce are doar rolul de a ne înfrânge și spiritual, nu doar material. În schimb, știți ce sigur naște răutate? Progresul individual decuplat de progresul societății, un păcat de care, admit, într-o anumită măsură sufăr și eu.

În fine, știm. Și cu ce ne ajută că știm?