Cunoaștere fără limite

În acest moment, cea mai largă distribuție posibilă a lucrărilor de cercetate științifică, la fel ca și alte materiale sau surse educaționale științifice, este restricționat în mod artificial de legile de protecție intelectuală. Aceste legi (în acest context, n.r.) încetinesc dezvoltarea științifică în societatea umană. Proiectul Sci-Hub, care rulează începând cu data de 5 Septembrie 2011, încearcă să elimine această stare de fapt. În acest moment, Schi_hub asigură acces la sute de mii de lucrări științifice pe an, oferind un mijloc de a evita taxele și restricțiile (puse în calea cunoașteri științifice, n.r.).

Sci-Hub

Știți care-i paradoxul aici? Elsevier, cei care publică reviste și broșuri pentru tâmpiți, sunt cei care iau bani pentru accesarea majorității lucrărilor științifice. Practic, prosteala o dau gratis, iar informația o dau pe bani.

Să ne reamintim de Aaron Swartz care s-a sinucis pentru că MIT l-a acționat în judecată pentru că a făcut publice documente de cercetare științifică, astfel încât toți cei care-și doresc să cunoască, să cunoască?

Câți oameni mai trebuie să moară, până să acceptăm faptul că – de fapt – cunoașterea este un serviciu public, nu doar privat? Și cât trebuie să mai treacă până când vom admite că toată creșterea economică a ultimilor 100 de ani a venit din știință și cunoaștere și că încetinind cunoașterea, perpetuăm sărăcia?

Lucrurile sunt atât de legate între ele încât 10 dolari pentru accesul la o lucrare de cercetare științifică, din care doar un dolar merge la toți autorii, laolaltă, ne arată cât ridicol a devenit tot acest mecanism de distribuție a materialelor științifice.

Din păcate, de câteva zile serviciul nu mai merge. Pentru că, pare-se, banii sunt mai importanți decât cunoașterea. Mulțumim Google, printre alți nesimțiți. Ceea ce spune multe despre dreptul omului de a cunoaște și despre dreptul fundamental la formare.

Rușinos.

P.S. Adresa Tor a Sci-Hub este http://scihub22266oqcxt.onion/ .

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.