In categoria: Personal

  Puterea obişnuinţei

Vineri seară am ieşit cu IGI la o bere, la un local unde mergem de obicei. Acolo mai era şi un grup de elevi de clasa a VIII-a care sărbătoreau, unii împreună cu părinţii, absolvirea şcolii.

  99 de chestii despre mine

Am văzut la Envi un articol extrem de interesant. Preiau şi eu ideea, care mi se pare bună. Plus că mă ajută să mă prezint un pic faţă de voi, cititorii. Aşadar, iată 99 de chestii despre mine, într-un fel de autocaracterizare.

  Alexander Rybak – Fairytale

Ca să împart cu voi o piesă drăguţă primită de la Alice Margot, pentru că îmi place piesa şi pentru că Alice spunea că omul are nevoie să vadă că este iubit, inclusiv prin numărul de rezultate din Google, iaca pun şi eu un videoclip.

  Mi-e ciudă

Azi dimineaţă m-am trezit cu o groaznică durere de cap. Nu ştiu de la ce, dar parcă eram mahmur, deşi n-am băut deloc alcool. În fine, mă trezesc. Mă doare capul aşa că mă pun înapoi să mă culc.

  Dezgust

Zilele acestea am o stare destul de nasoală şi mai de grabă necaracteristică mie. Parcă îmi vine să-mi iau câmpii, nu alta. Bine, o fi de vină şi depresia post-şcoală, despre care am să vorbesc într-o altă zi. Pur şi simplu m-am cam deranjat la bibilică.

  Întrebare de baraj

Vă rog să-mi acordaţi câteva secunde în plus la această vizită şi să răspundeţi la următoarea întrebare, pentru că răspunsurile m-ar putea ajuta, în viitor, să îmbunătăţesc calitatea interacţiunii dintre noi: Cum preferaţi să fie articolele

  La mulţi ani copii!

Da, ştiu că nu mă citesc şi copiii, ceea ce mă bucură. Dar am zis că e frumos să le urez la mulţi ani de 1 Iunie. Acestea fiind zise să lăsăm adulţii să se distreze, depănând nişte amintiri.

  Cum iei o astfel de decizie?

Am o mare dilemă, întrucâtva dureroasă. Am pe cineva special în lista de contacte pe Yahoo! Messenger, cineva care mi-a fost şi încer şi demon, şi muză şi exemplu şi tot ceea ce poate fi mai frumos în viaţă. Şi zilele acestea am înclinat să d

  Programul de Sâmbătă seara

Iaca veni IGI p-aici şi ne deciseserăm să măsurăm o diodă cu anod de plută (glumă de electricieni) de la Pietroasa, de tipul Busuioc, adică un fel de Busuioacă de Bohotin, dar la sticlă din aia neagră, că e mai bună, fiind un pic mai aromată.

  Cultura corporatistă

Bine, momentan nu sunt un corporatist, dar realizez că una dintre principalele activităţi de entertainment la birou este primirea şi privirea de slideshow-uri în PowerPoint. Pentru că nu recomand trimiterea de astfel de mesaje m-am gândit că cel mai bine ar fi ca ele să

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.