Ceea ce mi-ar plăcea ca mai multă lume să priceapă
Avem o singură viață, aceasta. Hai să nu trăim pentru moarte și iluzoria viață eternă de după.
Avem o singură viață, aceasta. Hai să nu trăim pentru moarte și iluzoria viață eternă de după.
Știam eu că nu mi-s nebun și că este o deltă pe undeva pe lângă Făgăraș! Ei bine, azi dimineață am găsit-o, prin niște poze de pe Facebook (via Vali)!
Vineri a fost ziua mea. Am plecat seara de la muncă, am ajuns noaptea la gheruță, dimineața am plecat spre Petroșani unde am băut și am jucat cărți toată ziua, iar ieri ne-am dus pe la niște rude, în drum spre cuibul gheruței.
George Carlin nu este doar un actor și un comediant american, ci și un scriitor premiat. Într-un fel, mă regăsesc în ceea ce dumnealui spune, întrucât și eu am spus și încă spun (că):
Mă trezesc dimineața să-mi fac tabieturile, scrisul pe blog, dacă am suficiente idei din care să aleg. Dacă nu, dorm. Odihna stimulează creativitatea, iar creativitatea este singurul motor al blogului, după ce am scris aproape zece mii de articole. Desigur, este plăcerea de a scri
Vineri dimineața mi-am spălat mașina la OMV Hunedoara. Eram în drum spre Pianu, benzinăria respectivă știam că-i non-stop și cum am plecat de dimineață, am zis că pot să-mi spăl, repede și bine, mașinuța acolo.
Fără să vreau. Eram în magazin, era iarnă, era agitație, eram obosit, iar în boxe se auzea o voce plăcută, senzuală și aproape șoptită, ce îmbia cumpărătorii ba în stânga, ba în dreapta.
Luni pe zi nu știu ce a fost cu mine, dat toată ziua m-a durut capul și am avut o stare de somnolență, iar seara, la 20:30, m-am culcat cu o stare de frig accentuat, așa că am dormit cu căciulă, mănuși și gros îmbrăcat, acoperit.
Era o vreme când astăzi aș fi ținut post negru. Și era o vreme când aș fi luat și Paște și timp de patru zeci de zile aș fi salutat în mod tradițional.
Ma uit la poze vechi si ma gandesc la vietile lor, la cum au trait, la cum au murit si la ce au lasat in urma…
© 2007 - 2013 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design