In categoria: Personal

  Afurisenie!

Eram obosit, foarte obosit când m-am gândit să plec de la muncă, deoarece creierul îmi devenise o pastă suspendată în neant și în care puținele gânduri îmi erau moi precum o plastilină, eu însumi devenind un fel de marionetă ambulantă, caldă și calmă sub o aparentă și

  Cursuri de înmuiere

Sunt un tip atent la nevoile celorlalți, chiar dacă sunt, adeseori, și un pic papagal, sunt empatic și înțelegător, loial și onest, dar am o problemă: sunt prea dur în relațiile cu ceilalți, sunt excesiv de dur și de prăpăstios.

  Fructe interzise…

Până de curând, habar n-aveam că am așa o voce, sau că sunt rârârit/ mârâit și am fost foarte surprins când am văzut care este vocea mea, ceea ce mă face să mă întreb dacă oamenii înțeleg ce spun, sau doar intuiesc.

  Din inimă

Astăzi am citit două e-mail-uri mai deosebite. Primul era cum mai era, dar al doilea mi-a revelat ce anume înseamnă să fii un om senzațional. Cum să spun? După cel de-al doilea e-mail, ochii mi s-au înlăcrimat și am ieșit afară din birou, la răcoare, să-mi revin, că nu mai

  Pe vremea mea…

Pe vremea mea, părinții cheltuiau o treime de salariu, dacă nu mai mult, pentru a-mi comanda o pereche de ochelari, operațiune ce dura între zece zile și trei săptămâni…

  Program de gravide și lăuze

Ieri m-am odihnit alături de colegi, am povestit la foc, pe marginea unui gulaș foarte bun, am ascultat muzică rock în aerul liber al nopții înăsprite de un frig mușcător, am băut responsabil, am mâncat bine și am făcut și sport, petrecând cea mai mare parte din zi în aer l

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.