Căldura, un ceas eficient
De câteva zile mă trezește căldura. Pur și simplu eu aș dormi mai mult, dar nu pot, că mor de cald. Chiar și astăzi, când vremea s-a mai răcorit, m-am trezit tot din cauza căldurii, cu câteva minute înaintea ceasului.
De câteva zile mă trezește căldura. Pur și simplu eu aș dormi mai mult, dar nu pot, că mor de cald. Chiar și astăzi, când vremea s-a mai răcorit, m-am trezit tot din cauza căldurii, cu câteva minute înaintea ceasului.
M-am trezit de la căldură. Pur și simplu, îmi era prea cald. No, cum nu mai aveam țigări, neputând astfel să-mi beau cafeaua, am zis că să cobor să-mi iau țigări și ceva de mâncare.
Iarăși m-am făcut de cacao. Deh, fiind mai de la țară, pățesc. Să vedeți cum. Întrucât m-am obișnuit să vin acasă și să mănânc, în principal pentru că pot să mă spăl pe dinți după aceea, ieri am fost în oraș cu colegii, la masa de pr&acir
Probabil că ați observat ceva legat de stilul meu de a face fotografii. Adică, no, eu fac (mă rog, încerc să fac, nu știu cât îmi iese) fotografii de jurnalism. Ce-i drept, puține au și ceva artă în ele, dar astea sunt excepțiile.
Am observat, din greșeală, o chestie, încercând să pun pe blog o poză cu iarnă, ca să ne mai răcorim, virtual măcar. Se pare că în România mea este mereu vară, întrucât nu am decât foarte puține poze cu zăpadă.
Dați volumul tare și filmul pe fullscreen (tot ecranul) folosind butonul de jos din mijloc!
Nu știu care-i faza, dar de câteva zile am niște apeluri pierdute de la niște numere secrete, necunoscute, ce-or fi, că nu mă interesează. Bine, nici n-am văzut apelul, că n-am fost lângă telefon, dar și dacă-l vedeam nu răspundeam. Adică, no, câtă sincerita
Când eram mult mai tânăr, am auzit o treabă care sună cam așa: poți să îți dai seama despre cum reacționează într-o relație în funcție de animalul preferat. Adică, no, dacă unui om îi plac pisicile, atunci el știe și poate să dăruiască
Am o problemă. Mă rog, una dintre problemele cu care mă confrunt este că nu-mi regăsesc identitatea în after shave-uri. Și nu mi-o regăsesc din varii motive: ba unele spun tot, ba unele nu spun nimic despre mine, dar nu am găsit niciunul care să spună fix cât trebuie,
Nici nu știu cum să vă povestesc. Acest articol este extraordinar de grețos și, ca atare, vă rog să nu-l citiți dacă ați mâncat de curând, dacă vreți să mai mâncați azi, sau dacă sunteți mai sensibili la stomac.
© 2007 - 2010 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design