Haosul nostru stă în armonia din noi. Acustic ar fi descrisă de un tango umil, senil, de azil. Vizual ar fi ca o pădure arzând în noapte, sub o ploaie deasă, intensă, tropicală. Mă rog, sunt multe feluri de a descrie acest haos.

În încercarea mea de a conceptualiza trăiri contradictorii semăn serbede cuvinte pe o foaie care nici măcar nu există, decât în imaginaţia mea. În încercarea mea, lamentabil eşuată, de a ascunde evidentul şi de a evidenţia ascunsul, încerc să scriu ceva frumos.

Dar hârtia este ca undele unui lac. În momentul în care pana atinge foaia sufletului, precum o joardă atinge oglinda lacului, totul se tulbură şi se pierde în cercuri concentrice din ce în ce mai mari şi mai puţin evidente, iar imaginea devine neclară ca ascunsă de o ceaţă primăvăratică.

Pe undeva simt că greşesc. Încerc să văd unde, dar adevărul nu se lasă pătruns. Poate pentru că minunea de dincolo de cuvinte este o stare haotică, neclară dar care, paradoxal, limpezeşte ceea ce nu credeam că se cere limpezit.

Pe undeva simt că greşesc. Încerc să văd unde, dar adevărul nu se lasă pătruns, ci doar intuit. Însă mintea mea obosită nu poate lucra decât cu noţiuni bine definite, or minunea de dincolo de cuvinte este doar vagă, imprecisă şi sublimă, indfefinibilă, dar cu efecte definibile.

Pe undeva minunea de dincolo de cuvinte este asemeni unui curcubeu. Ştii că vezi mai multe culori şi intuieşti că ele sunt feţe ale aceleiaşi raze, însă nu poţi să nu remaci frumuseţea, grandoarea lui şi a mecansimului ce-l formează. Este ca şi cum dintr-un cer urât rezultă un frumos perfect. Da, cam aceasta este minunea de dincolo de cuvinte..