Banc despre modestie
Asta este o faza reală. Astăzi povesteam cu o fată foarte dragă mie şi la un moment dat m-am trezit spunând:
Asta este o faza reală. Astăzi povesteam cu o fată foarte dragă mie şi la un moment dat m-am trezit spunând:
De la un rocker, evident: "Punkerii nu e morţi. Aşa pute ei!". A nu se înţelege că am ceva cu oamenii. Pur şi simplu îmi place mie gluma asta proastă. Într-un mod nevinovat, desigur. Nu vreau blesteme.
Din păcate nu ştiu să spun de la ce. De exemplu cred că aseară am visat ceva oribil că m-am trezit de nebun şi cam agitat pe la ora şase şi jumătate, fără ceas, cântând varianta Tourette de la:
Ion, către Mărie: – Fă Mărie, ce zici, nu ne iubim şi noi aşa ca oamenii? Ţi-oi da mobilul meu…
Aceasta este povestea completă incluzând şi prima parte (de aici), pentru o lectură mai uşoară. Sper să placă. Eu unul m-am străduit.
Am văzut la Puiu nişte poze de o frumuseţe rară cu nişte furtuni pe mare, poze făcute de fratele domiei sale. Vă spun sincer că nu mai văzusem aşa ceva.
Am intrat astăzi pe un site să citesc ceva despre advertising. Şi am plecat cu mai multe nelămuriri decât am venit, ca-n Creangă: am plecat bou şi-am venit vacă…
Elena se născuse la începutul secolului XX într-o familie de ţărani din mijlocul Bărăganului şi, ca orice copil, mergea la şcoală, ajuta la treburie casnice, şamd. Era o copilă cuminte.
Păţită de FG la Timişoara. Într-o seară soţia lui gătea peşte sau nu mai ştiu ce, şi la un moment dat, sună cineva la uşă. Era vecina de deasupra care a spus:
Via BoBo am dat peste un site mişto care transformă numele într-o faţă. Este haios şi merită încercat. Să vedeţi la mine ce a ieşit.
© 2007 - 2009 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design