Țeapa cu apa

Aseară am ajuns acasă și am încercat să fac un duș, dar n-aveam apă caldă, nu știu de ce. M-am spălat cât de cât, după drum fiind, apoi m-am culcat, că eram prea obosit, sperând că măcar dimineață voi avea apă caldă.

  Cauză și efect

Undeva lângă Alba Iulia erau ceva turnuri care scoteau mult abur, turnuri care se vedeau de la mai mulți kilometri depărtare de drum, cum mergeam spre Simeria. Și tot acolo am văzut și singura porțiune de cer noros, din 300 de kilometri.

  Unii nu și-au cules pobumbul

Alaltăieri mă uitam cum unii nu și-au cules porumbul, lucru care mă intriga întrucât după ce dă înghețul nu mai ai ce face cu el. Chiar aveam de gând să întreb de ce unii nu și l-au cules. Dar ieri am aflat că sunt unii care culeg toată planta, o to

  Pe vremea mea studentele erau femei

Tot ieri, autocarul era pi de studente, majoritatea în anul I (adică boboace). Ce m-a frapat este că studentele astea aveau mentalitatea, apucăturile și atitudinea unor puștoaice de 14 ani. Sincer, n-am mai văzut așa ceva și nici nu credeam că este posibil.

  Băi, dar nu mă lași, bă?

Săptămâna trecută, în una din zile, venind de la masă alături de un coleg, mă întâlnesc cu o vecină din Petroșani, vecină se s-a mutat în Cluj de ceva vreme. Normal, într-o astfel de situație, ar fi fost OK un pic de politețuri, nu?

  Karmic Rider

Știți că eu mă feresc să pun titluri în engleză dar, dacă viața ar fi fost un joc de Fallout, astăzi eroul meu ar fi crescut încă un nivel și ar fi primit perk-ul Karmic Rider care, de exemplu, l-ar fi ajutat să ajungă în Cluj cu autobuzul, fără să aibă r

  O tachinare ca oricare alta

Bine, exagerez. Ieri a fost una dintre acele zile faine când i-am sunat pe băieți (IGI și Ocsike erau disponibili) și am mers să vedem chestii, să facem poze, să ne descătușăm de jugul pereților și, înarmați cu aparatele de fotografiat, am mers să imortalizăm luc

  B74XYN

B74XYN este numărul mașinii cu care vin în Vale. Vreau să spun că până la Alba Iulia mi-a fost un rău pe mașină, ceva de speriat. Horror, adică. Oricum, fie mașina asta este într-o stare tehnică de toată jena după cum scârțâie frânele, fie

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.