Dacă îl știți pe Mufică
Dacă îl știți pe Mufică, spuneți-i că i-am găsit o posibilă domnișorucă, numai bună să-i fie "victimă". Este o drăguță simpatică foc, ce șade pe biroul unei colege. M-a făcut să zâmbesc.
Dacă îl știți pe Mufică, spuneți-i că i-am găsit o posibilă domnișorucă, numai bună să-i fie "victimă". Este o drăguță simpatică foc, ce șade pe biroul unei colege. M-a făcut să zâmbesc.
Avem echipă, avem valoare! Cam de-un netbook Acer Aspire One, așa, pe care l-am câștigat ca premiu la concursul "Aventuri la găzduit" organizat de cei de la Top Level Hosting. Oricum, dacă numele concursului vă spune ceva, poate că ați citit și articolul meu cu tit
Mi-ar fi plăcut să fiu acolo, la Ateneul Român, când a cântat acolo Iris cu Felicia Filip. Sincer mi-ar fi plăcut, cu atât mai mult cu cât interpretările de acolo mă fac și acum să lăcrimez când, cufundat în frumusețea muzicii, regăsesc c
Deci ăia de la Ministerul de Finanțe aveau venituri medii de 2500 de lei pe lună, dar plăteau taxe pentru doar 800 de lei, cât este salariul, adică în total vreo 160 de lei pe lună, că sporurile sunt neimpozabile. În schimb, un fraier care lucrează la privat și a
Mai tânărul coleg de blogosferă care se semnează Lupeneanul (și care este un pic pripit cjicnindu-mă crezând că nu pot oferi argumente într-o discuție), susține că oamenii au nevoie de lideri care să-i inspire și să nu știu ce. Nu știu dacă să fiu de acord
Nebunele mele iubiri trecute, cerșinde Visând la desfătarea dulce – iluzorie din zori Se-agață de niște veșminte ce stau să se rupă Și astăzi îngrașă pământul la flori.
Nu este corect ca alții să aibă salarii mari și să o ducă bine, iar alții să aibă salarii mici și să nu se poată descurca cu banii. Nu este corect ca unii să bată mingea pe maidan toată ziua, iar alții să își tocească coatele pe băncile școlii. Fundamental viața
Hai că este de-a dreptul hilar și grețos. Dar mai mult hilar rău de tot, decât grețos. – Se prind niște muște, se usucă, se așează pe foaie și se desenează.
"Descurajarea muncii pentru obținerea de voturi nu înseamnă decât drumul spre iad." Mugur C. Isărescu
© 2007 - 2010 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design