Și uitasem cum este

Cât am scris articolul precedent, ăla cu miile de prieteni ale unora, fundalul sonor era emisiunea "Ce se întâmplă, doctore?" și la un moment dat se vorbea și despre fumători. Eh, dacă până acum trei luni și o săptămână, termenul de "

  Mii de prieteni

Nu cred că înțeleg, nu sunt sigur că înțeleg ce anume îi face pe unii oameni să-și facă mii de prieteni în rețelele de socializare. Chiar nu pricep. Cred că trebuie să ai un pic de gărgăuni ca să ai mii de prieteni pe care tu să vrei să ți-i faci.

  Cugetare de seară

Aseară, râzând de zor la "Titranic Vals" mă gândeam la ce întorsături ciudate poate să ia viața asta. Acum două săptămâni, cred că era Miercuri, mă uitam la o piesă de teatru și mă spărgeam de râs, întrebându-mă ce pi

  Apa, la fel de necesară ca aerul

Poate că nouă nu ni se pare, dar la nivel planetar avem o problemă cu apa potabilă. Și așa doar un procent din apă este dulce, deci potabilă, iar dacă mai ținem cont și de faptul că infrastructura țărilor sărace și foarte sărace în ceea ce privește alimentarea cu ap

  Sarmisegetuza

Mda, e mișto, nu știam. Cică Sarmisegetuza e numele unei lepre din "Titanic Vals". Era să spun că e și normal să fie lumea confuză cu privire la denumirea corectă a cetăților, care este Sarmizegetusa. Dar aș fi fost prostuț, lumea nu se uită la teatru.

  Seară de teatru

N-am mai fost de multă vreme la teatru, din lipsă crâncenă de timp. Însă azi dimineață mi-am tras două reviste "Dilema Veche", cu DVD-uri ce conțin câteva spectacole clasice ale teatrului românesc.

  După multă vreme…

Astăzi am plecat de la muncă la ora de vârf și, după multă vreme,mi s-a uscat gura de la poluarea din oraș, când coada de mașini se întindea de la un capăt la celălalt al orașului iar circulația era aproape imposibilă. M-am întristat știind că așa va

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.