Prima semnătură

Astăzi a fost, ca în fiecare an, Ziua Copilului. În primul rând țin să le urez La mulți ani! având, totuși, speranța că nu mă citesc și că fac alte cele mai apropiate vârstei lor.

  Locul meu de vis

L-am văzut prima dată când am venit a doua oară la Cluj, dacă nu mă înșel. Oricum, am rămas perplex de frumusețea locului, cu o casă între dealuri, în fața unei bălți poetice, cu trestie și cerul oglindindu-se în apă. Sincer, mi-ar place să locu

  Nu, oltenii nu sunt zgârciți

Nu, oltenii nu sunt zgârciți. Faptul că și-au montat o yală de interfon la incinta de pubele pentru gunoi este, pur și simplu, o iluzie optică. Nu, să nu fim răi, n-au montat-o ca să îi țină departe de pubele ce cei ce "nu aparțin de ele", ci pentru că ac

  O Românie paralelă

Interesant. România este mult mai complexă decât îmi imaginam. Culmea, infinit mai complexă decât o cunoșteam eu, până acum câteva zile. Pur și simplu, simțeam că sunt într-o Românie alternativă, paralelă, nu știu cum să o spun ele

  Parc pentru animale de companie

Eh, la asta nu m-aș fi gândit niciodată, dar mi se pare OK, pentru că sunt oameni care vor să-și educe cățeii, să-i dreseze frumos. Plus că acela era un teren viran, iar acum are o funcționalitate drăguță.

  Piaggio Ape50

Piaggio Ape50 este un motoscuter mai ciudat, în sensul că arată ca o mașină cu o singură roată în față, fiind condus exact ca un motoscuter, dar având o cabină. Ne-am distrat copios privind-o.

  Surdo – mut?

Eram în tren. La un moment dat, fără să spună nimic, un tânăr deschide ușa compartimentului și începe să împartă fluturași cu următorul text (aproximativ):