Să nu bei la volan!

Catre: Mama, am iesit cu prietenii. Am fost la o petrecere si mi-am adus aminte ceea ce mi-ai spus: **SA NU BEAU ALCOOL**. Mi-ai cerut sa nu beau, avand in vedere ca trebuie sa conduc masina, si atunci am baut un suc. Am fost foarte mandra de mine, ca am ascultat, cand cu drag mi-ai [&hell

  Cale ferată înclinată periculos de mult

Ştiu că natura nu se poate controla, dar mai ştiu că, pentru a consolida solul, respectiv pentru a preveni alunecările de teren şi alte fenomene distructive legate de sol, se pot face nişte lucrări şi amenajări specifice, mai ales când vorbim despre transportul feroviar.

  Trenul care pleca

Eram în gara mică din Cluj şi beam o cafea, însoţită evident de o ţigară. Şi, cum stăteam eu lângă garnitura ce mergea la Teiuş, unde aveam întâlnire cu un alt tren ce mergea la Simeria, numai ce văd eu cum trenul se porneşte din loc şi pleacă.

  Cerşetorii din Cluj

Poate nu m-am nimerit eu unde trebuie, poate eram îmbrăcat greşit sau ceva, dar am băgat de seamă că cerşetorii din Cluj au fost excesiv de insistenţi, lucru care m-a scos din sărite până peste poate!

  Banc politic

Sloganul electoral al PD-L: Fraţi români! Iliescu şi Constantinescu ne-au adus pe marginea prăpastiei. Numai alegându-l pe Traian Băsescu vom face un pas înainte!

  Meniul de la OMV (Viva)

Pentru că nu ştiu prea mult din Cluj Napoca, în apropierea locului unde am avut treabă am găsit o staţie OMV [cea de lângă Biblioteca Judeţeană Octavian Goga], unde am reuşit să mănânc ceva bun. Am mai găsit vreo două – trei restaurante/ fast food-uri p

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.