DL (n. H)

Cu nonşalanţă şi candoare Te plimbi în visul meu seară de seară, Şi îmi zâmbeşti şi te comporţi De parcă soarele ar răsări întâia oară.   Bună Draghe,   Am privit monitorul gol timp de câteva ore, încercând să-mi adu

  Concurs stupid

Eu nu-i înţeleg pe ăştia de la Europa FM. Au făcut ceva concurs în case să urmăreşti indiciile şi, cu o hartă, să spui care este locaţia indicată, iar ca premiu ofereau nu ştiu ce model de GPS. Mie mi se pare cam aiurea, pentru că dacă ştiam să mă orientez pe

  AB10GEO

Duba albă de la Volkswagen mergea ieri în faţa noastră pe E79 înainte de intrarea în Petroşani dinspre Târgu Jiu. Nu ştiu cine o conduce şi de ce, dar ne-a lăsat mască prin manevrele pe care le făcea.

  Un pas mic într-o luptă mare

Sunt relativ nou în World Community Grid şi donez 50% din puterea de procesare pentru cauze nobile. Nu, nu mă laud, ci doar justific mica mea contribuţie (de doar 2 zile) în lupta împotriva unor boli care încă fac ravagii în zonele calde.

  Farmacista (2)

Am văzut-o iarăşi, astăzi. Nu ştiu nici măcar de unde să încep şi unde să termin (dar ştiu cum aş vrea eu să se termine [orgasmic, adică]). Pfuai, când am văzut-o, amândoi, că eram cu prietenul meu 314ra2, am crezut că dăm în dambla.

  Un salt în trecut

Am învăţat că un prieten bun nu cedează niciodată, chiar şi atunci când tu cedezi. Este vorba despre recuperarea unei adrese de e-mail care mi-a fost furată acum ceva timp şi pe care un prieten mi-a recuperat-o.

  Flori şi gunoi

Cred că aceasta ar fi chintesenţa României de azi: flori şi gunoaie. Adică unii încearcă să clădească frumosul pe care alţii îl ingroapă şi, în speţă, distrug. Pentru că nouă oameni încearcă să clădească, iar al zecelea vine şi distruge.

  Bara de Windows XP

Zilele trecute am observat o treabă la bara de sarcini (taskbar) din Windows XP şi anume faptul că dacă ai prea multe programe în ea aceasta va afişa două butoane ca şi cum le-ar grupa pe nivele. Folosesc Windows XP de vreo 8 ani, dar asta numai acum am observat-o.

  Nu pot să scriu

Nu, nu mă refer în general, ci doar în anumite cazuri. De exemplu nu pot scrie un articol când cineva se uită la mine pe monitor. Mă simt ca şi cum cineva mi-ar fura ideile, sau ca şi cum ideile mele ar trebui validate înainte de persoana respectivă.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.