Calcanul de beton

Alături de codul de tencuit, de şalăul de gresie şi ştiuca autoadezivă, calcanul de beton este o specie pe cale de apariţie. Aceşti peşti trăiesc în nisip şi se confundă cu acesta. Mă rog, de fapt sunt rău şi fac mişo de unii.

  Am mai scris câte ceva

Nu ştiu cum de m-a vizitat muza în această noapte, credeam că universul sec şi imens ne desparte, însă cuvintele s-aştern comod pe foaie deşi în suflet creşte numai tristă ploaie.

  Un vals numit minciună

Mă doare acest al nostru ultim dans Ca un amor furibund pe post de adio Am inima-ncleştată de ciudă şi durere Şi-n mine am murit pe ritm de vals.   E un dans mincinos, noroios şi perfid Călcând cu paşi lejeri o iubire prea mare, Minciuna ce-am trăit-o e apăsătoare Ia

  Un codru numit iubire

Cărarea asta nebună, tâmpită mă duce departe de tine Mă face din triste, trecute trăiri să răbufnesc, Mi-e teamă că am căzut victima unui truc mişelesc. Vreau doar să sper că acest coşmar nu va ţine.   Copacii ăştia ilari, zgomotoşi şi nebuni Mă-mping spre d

  Eros morbid

În noaptea asta neagră sunt un strigoi turbat Ce vine să-şi înfigă colţii în carnea ta cea dulce, Ce vrea să te rupă în mii de bucăţi sângerânde, Ce vine spre tine prin noapte la pas apăsat.   În noaptea asta în mine imense cre

  S-aştern

Se-aşterne noaptea peste munţi şi văi, Şi liniştea-n ecouri dense se adună, Noi sincer ne minţim sub clar de lună Şi-s tot mai plini de întuneric ochii tăi.   S-aşterne tăcere mortuară în noi şi-ntre noi Cum frunzele moarte s-aştern descompus peste văi, Ş

  Sfatul bărbatului tânăr

Femeie, dacă eşti o băbăciune grasă şi hidoasă am un sfat pentru tine. Nu te îmbrăca cu o cămaşă foarte subţire de in ars de culoare maro cu galben pe sub care ai un sutien alb care-ţi ţine ţâţele ălea imense şi lăsate până aproape de buric. Nu mă ori

  Firefox şi RAM-ul

După cum scrie şi în partea inferioară a blogului, eu folosesc Mozilla Firefox, că în Internet Explorer nu mai am încredere de nicio culoare (cei care folosesc IE sper că au un antivirus bun). Iar ieri Firefox-ul a luat-o pe ulei rău de tot.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.