O secundă în plus
Înainte de miezul nopții GMT, adică la ora 2, ora României, ultimul minut (59) va avea 61 de secunde, în loc de 60. Asta înseamnă că ora 3 am ora României va veni mai încet cu o secundă decât ar trebui.
Înainte de miezul nopții GMT, adică la ora 2, ora României, ultimul minut (59) va avea 61 de secunde, în loc de 60. Asta înseamnă că ora 3 am ora României va veni mai încet cu o secundă decât ar trebui.
Nu scriu despre Apple, pentru că nu sunt fan. Din motive profesionale, însă, am de-a face cu ei, și tot din motive profesionale mi se pare stupid ca laptopul să aibă un singur port USB.
Din punct de vedere al calității, doar puține modele ale unor mărci de lux depășesc calitatea ceasurilor franțuzești (iar din 1976 elvețiene) Breguet, companie fondată în Paris la 1775 de către Abraham-Louis Breguet, unul dintre cei mai celebri ceasornicari ai tuturor timpuri
[Advertorial.] Mă uit la ceasuri, pe telefon È™i la mână. Nu se poate să fi trecut, n-avea cum, venisem mai devreme, mult mai devreme, în graba fugii din teatru îmi È™i scrântisem glezna, alunecând pe covorul din faÈ›a pupitrului bibliotecarei. Și doar am rugat-o de atâtea ori sÄ
În spume de nervi, adică. Spumegam ca șampania la dineu (ce expresie mișto!) așteptând să văd cum sună chinezăria aia experimentală. Care n-a mai sunat.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design