Era o seară călduță și liniștită de toamnă târzie când, ajuns într-un mono-industrial târg de provincie, am fost cu blândețe lovit de mirosul cocsului ce venea de la încă activa cocserie a ceea ce a mai rămas dintr-un odinioară măreț combinat siderurgic. Mă și gândea
Este o seară liniștită și tardivă. Munca de azi se îngână cu programul de mâine, pielea încă umedă după dușul călduț și energic mă face să mă simt alintat, special, mi-am plătit facturile și mă pregătesc să închei seara într-un mod plăcut.
Majoritatea fotografiilor vechi din București sunt văzute și răs-văzute, în schimb fotografiile din slide-urile 46 și 52 sunt de o reală și indubitabilă valoare documentaristică.
Hai, că până la urmă mi-au tremurat dinții în gură de frig în timp ce m-am cocoțat pe clădirea de la muncă (deh, cu liftul) să fac măcar o fotografie cu orașul. Ceața este datorată frigului.
Cufundată într-un întuneric bolnăvicios, gara din Deva era mai de grabă deprimantă, mai ales că era destul de răcoare înăuntru (deși, incomparabil mai cald decât afară).
Ieșisem de cu seară din bârlog să-mi iau pâine. De obicei, când știu că vremea se va strica, îmi fac provizii. Când vin de la muncă, seara, în drum spre casă. Asta ca să nu fiu nevoit să mă târăsc prin zăpadă ca ultimul eschimos.
Poate aveți chef și nervi să vedeți cum arată o capitală europeană (că tot este expirată, deja, expresia). Mie, sincer, mi-a plăcut mult.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
