Vițel 3 – Robintel 1
Na, că până la urmă am dovedit o parte din mușchiul congelat de vițel în care mi s-a rupt pânza de bomfaier data trecută. Să vă spun cum se taie, că e cu secret și s-ar putea să nu vă iasă din prima, caz în care vă recomand să aveți măcar încă o pânză de bomfaier, de siguranță.
Așadar, de data asta mi-am luat un bomfaier românesc, fiindcă ălea poloneze nu rezistă. Și a fost și mai ieftin, șapte lei cel românesc în loc de doisprezece cel din import. No, am scos bucata de carne și am măsurat-o cu ochiul, deducând că bucata de carne are o grosime aproximativ egală cu adâncimea de tăiere a bomfaierului (distanța dintre vârful lamei și cadrul metalic al bomfaierului).
Apoi am învelit în prosop partea pe care intenționez să mi-o mai păstrez în congelator, după care m-am apucat și am început să tai cu bomfaierul, încet și cu grijă, că lama este mai slabă decât carnea înghețată.
Așa, încet, încet, câte un centimetru pe minut, până la urmă am dovedit (tăiat) mușchiul acela congelat. Bine, se mai bloca lama din când în când, sau mai obosea brațul musculos, dar mișcam un pic de capătul lamei în sus ți în jos și se debloca.
No, amu mai am o singură grijă: ce să-mi fac, friptură cu ciorbiță de văcuță, sau friptură și tocăniță? Dileme, dileme…
P.S. Presemne vițelul nu a vrut să să lase dus de un bomfaier străin, ci doar de unul neaoș. O fi fost patriot.
P.P.S. Bomfaierul folosit este Build X-ELL de la SANTO (cadru bomfaier cu mâner din lemn), cod produs: 622007.




Pentru cititorii care nu au brațe musculoase: porționați orice bucată de carne înainte să o băgați la congelator. Odată însușit, acest obicei vă va scuti de multe celule nervoase distruse.
=)) Sau așa, bine zis.
Îmi place de tine că ești căpos și nu te lași până nu izbândești cu metoda aleasă inițial =)) Oricum, cred că puteai să picuri nițel ulei pe lamă, ca să se miște mai cu talent =)) (ca să nu-ți zic să o dai cu săpun :D)
=)) Ai auzit de ulei de pilă?
Nu, da’ am auzit de daltă, ciocan, topor și, varianta mai modernă: flex 😛
Chestia este că dacă dai cu ulei pe pânza de tăiat, nu o să mai taie. La fel cum dacă ungi pila cu ulei, n-o să o mai poți folosi. 😉
Puteai sa aduci carnea cu tine cand veneai la Alba. Te invatam eu cum se face! hihihi Dar nici acuma nu e tarziu.
=)) Hihihi!