Despre vânat

Ăștia de reglementează vânătoarea în România mint de îngheață apele și când îi aud cum spun că avem prea mulți urși în țară, simt că-mi crește tensiunea și încep să borăsc pe sub masă.

Adevărul este că nu știm câte animale mai avem, nu știm câte ne-au mai rămas. Dar știm că, dacă ar fi așa cum spun ei, nicio vânătoare nu s-ar mai termina cu tolba goală. Or, astfel de eșecuri vânătorești se întâmplă din ce în ce mai des.

Este fabulos cum mint ăștia, este de-a dreptul colosal, nici nu-mi găsesc cuvintele.

Da, poate că în două zone din țară avem aproape atât de mulți urși pe cât ar trebui, nu un exces, dar în majoritatea zonelor suntem pe minus. Desigur, de ce să-i relocăm, când putem să ne distrăm împușcând la ei ca la bătălie? Sigur, în vreo trei comune din țară mistreții vin cam des. Sigur că vin, că nu sunt proști, unde e mâncare – hop și ei. Firește. Așa au supraviețuit sute de mii de ani.

Dar acestea două nu sunt singurele specii de vânat de la noi din țară. Ați mai auzit ceva de cocoșii de munte, sau i-au fiert vânătorii pe toți? Sau, poate ați mâncat vreodată șnițele de capră neagră, ori poate niște pește proaspăt în extrasezon? Pe de-o parte e firesc ce se întâmplă, pe de-o parte e tragic.

Dacă înțeleg nevoia oamenilor de a mânca, nu înțeleg complicitatea autorităților de a ascunde oasele braconajului sub preș și nesimțirea de a mai permite în continuare vânătoarea și pescuitul în anumite regiuni. Desigur, dacă-i întrebi pe guvernanți, n-avem noi bani de un recensământ al florei și faunei din România, duce-ți-vă de aici cu ideile voastre crețe…

În fine, să știți că vânatul în România este pe cale de dispariție, indiferent de ceea ce v-ar spune ăia care ar trebui să-l păzească. Mă rog, singurul mistreț păzit pe care-l știu, este ăla din cuptor. Restul? Să se descurce. Păi nu?

P.S. Să fim înțeleși, vânatul cu armă de foc nu este un sport. Sportul se desfășoară atunci când ambele echipe știu ce joacă și au șanse la egalitate.

6 Comentarii

  1. Mircea C. 20 septembrie 2012 la 11:28 - Raspunde

    Vînătoarea în zilele noastre e o ticăloşie fără margini, şi una din cele mai odioase crime împotriva naturii. De obicei e practicată de oameni cu bani mulţi, trecuţi demult de tinereţe, care îşi suplinesc prin puşcă lipsa ouţelor şi-şi dovedesc (în primul rînd lor înşişi) propria bărbăţie. Mai este şi un aspect snob : vînătoarea este considerată o ocupaţie nobilă, aşa că orice parvenit care ajunge la un anumit grad de bunăstare trebuie să-şi afirme în acest mod apartenenţa la clasa de sus. (În zona noastră de exemplu, administratorul unei asociaţii de vînatoare şi pescuit este patronul unei firme de termopane).

    Dar cei care mă enervează cel mai mult sunt aceia care se consideră nişte mici Dumnezei şi fac ei ordine în natura cu puşca. Vînătorul-Dumnezeu are în primul rînd ură pe prădătoare, şi va face orice să le împuşte pentru că “s-au înmulţit prea mult şi stîrpesc vînatul”. Păi da, e logic ca vulpea, lupul şi rîsul o sa manance iepuri şi caprioare, şi nu-şi mai face el planul la tir “sportiv”. Ura faţă de răpitoare e o caracteristică veche a lumii vînătorilor şi a dus de-a lungul timpul la împuţinarea sensibilă a acestora, chiar şi a celor “nevinovate” – pentru că s-au folosit toate metodele posibile – inclusiv otrăvirea hoiturilor sau uciderea puilor la culcuş. Aşa a dispărut de pe la noi zăganul (vulturul bărbos), de exemplu – prin otrăviri şi prin vînarea excesivă a caprelor negre care constituiau principala resursă de hrană. Aşa au pierit sute sau chiar mii de lupi şi rîşi, astfel încît în zilele noastre există chiar şi vînători bătrîni care n-au reuşit sa vada nici măcar odată aceste animale.

    Supraevaluarea numărului de urşi şi supraestimarea pericolului pe care aceştia îl prezintă pentru oameni e doar expresia unui mercantilism şi materialism jegos, dezgustător, acelaşi care duce la împuţinarea pe zi ce trece a suprafeţei împădurite a României, sub patronajul Romsilva. Nu pot să nu ma indignez cînd văd lista de tarife publicată pe situl regiei, în care fiecare viaţă de animal salbatic e cuantificată în euroi, şi nici măcar nu au avut bunul simţ să elimine cele două specii strict protejate din primăvara asta – cocoşul de munte şi rîsul.

    http://www.rosilva.ro/anunturi/notime/TARIFE_RNP_vanatoare_2011.pdf

    Ca încheiere, cred că un om normal, care nu ucide din plăcere, nu ar trebui să foloseasca vreodată denumirea de “vînat” pentru a desemna vieţuitoarele sălbatice. Şi aşa sunt destul de agasante plăcuţele acelea puse de RNP prin pădure, pe care scrie o cretinătate de genul “Păstraţi liniştea ! Nu deranjaţi vînatul”.

  2. joita lucian 20 septembrie 2012 la 16:05 - Raspunde

    Pai sa le dam si mistretilor arme si sa jucam:))!

    • Robin Molnar 25 septembrie 2012 la 08:42 - Raspunde

      Da, le dăm arcuri din lemn de alun, iar noi n luăm kalașuri. =))

  3. nicu 21 septembrie 2012 la 23:51 - Raspunde

    Oricum ce se intampla in romania cu padurile este ceva de nedescris si acum lucrul asta cu ursii e si mai si…

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.