A murit „regina” Ana, soția „regelui” Mihai. Condoleanțe, „majestate”!

După cum spuneam și pe Facebook, unde pe bună dreptate mi s-a atras atenția că este urât gestul meu din titlu, am sentimente contradictorii vizavi de sentimentele contradictorii pe care le am față de acest subiect.

  1. Aș vrea să știu dacă știți vreun  român fugit dincolo, pe vremea comuniștilor, care să fi fost ajutat cu ceva, vreodată, de „casa regală”.
  2. Aș vrea să știu dacă puteți da exemple de sacrificii făcute de „casa regală” până, și inclusiv la, fuga din România. Sau după.
  3. Aș vrea să știu de ce la renovările sediilor unor instituții publice, acestea au primit numele membrilor casei „regale”, deși toate costurile le-am plătit noi, din banii noștri.

Din punctul meu de vedere, familia „regală” a trăit toată viața în impostură și, de aceea, nu cred că „regina” Ana ar merita funeralii naționale. Pe de altă parte, ținând cont de recenta apropiere dintre PSD și casa „regală”, sunt destul de sigur că le va primi. Pe nedrept.

Pentru victimele lașității lor, morții din închisorile comuniste, nu am găsit de cuviință să organizăm funeralii naționale, nici măcar acum, post-factum, dar pentru lași și impostori ni se propune se facem. Pentru că, în nebuna tradiție românească, lașitatea și impostura trebuie să triumfe întotdeauna, iar nu sacrificiul și onoarea.

Halal.

P.S. Pentru merite incerte nu se dau calificative, nu se dau onoruri, nu se face paradă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.