Iarăși despre autostrada Sebeș – Sibiu
Şova: Tronsonul 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu va fi finalizat în noiembrie. Constructorii nu mai cer bani în plus.
Wow, ce realizare măreață! Constructorii care la jumătatea acestei luni ar fi trebuit să livreze o lucrare ne-o vor livra în toamnă-iarnă și nu vor cere bani în plus. Măreață realizare de-a dreptul!
Amu, nu sunt stupid, înțeleg că a fost vorba despre o extrem de gravă alunecare de teren, nu este de glumă. Oare cel care a făcut proiectul, ce geologi a folosit? Dar constructorul? Dar autoritățile statului ce au vegheat, dacă italienii au construit autostrada pe un teren care, apoi, s-a surpat?
Care este garanția calității lucrării, dacă dealul a fugit cu tot cu o bucată din infrastructura rutieră? În primul rând, nici măcar n-ar fi trebuit să se ajungă cu lucrările până acolo, încât să fugă materialele la vale…
Desigur, înțeleg faptul că apar greșeli și că nimic nu este exclus greșelii. Dar prin câte mâini trece procesul de construcție și autorizare a lucrărilor, este foarte de mirare că se întâmplă, foarte de mirare.
Și nu m-aș mira ca italienii să-și fi luat țeapă cu lotul ăla, construind pe un teren pe care, altfel, nu se prea poate construi. Dar nu-i nimic, țeapa merge mai departe, la noi.
Doar o întrebare am, nu i-a întrebat Șova pe ăia când va fi gata lucrarea? Când a mințit, atunci, sau acum? Și-a întrebat experții de la minister dacă italienii mint, sau nu. Sau habar n-au nici ei și o să zicem mersi dacă se finalizează lucrarea?
P.S. În 15 Noiembrie, pe Valea Mureșului este prea frig ca să se mai toarne asfalt. În construcții, cel puțin din ce am văzut eu, 15 Noiembrie înseamnă: în primăvară, când dă dezghețul.
Lasa un raspuns