În continuare nu mi se pare OK să fim supravegheați

În primul rând, mi se pare OK să avem cartele de telefon doar cu buletinul. Nu vor opri terorismul estic (alții nu au treabă cu noi), că Ivan dacă vrea să pună o bombă îți dă un pumn în gură și pleacă cu telefonul tău. Dar vor opri imbecilii care fac marketing dubios prin SMS sau telefon, gen „Un produs special”, sau cum se cheamă ăia de vând camere video auto de toată praștia.

Pe de altă parte, nu mi se pare OK ca statul să vadă ce fac eu pe internet. În general, pentru că eu critic guvernul, autoritățile și pe te miri cine și n-aș vrea să mi se taie accesul la ceea ce vreau scriu sau, mai rău, să mă trezesc cu texte „corectate”.

Principial, nu sunt de acord ca același stat care a ținut românii în lașitate vreme de cincizeci de ani, după care i-a împușcat, să vegheze la ceea ce fac eu. Nu sunt convins de ambițiile și înclinațiile democratice ale statului român și, ca atare, nu sunt dispus să cedez niciun milimetru din dreptul meu.

Și mai este ceva: presupunând că SRIul va vedea tot ce facem pe net și pe telefon, credeți că informațiile vor rămâne confidențiale sau că nu se vor comite abuzuri? Mai de grabă, cred că SRIul vrea să ne ia dreptul al intimitate pentru a-și acoperi ei incompetența unor agenți.

Nu, am certitudinea că România va fi puternică și va rămâne puternică doar atât timp libertățile ne sunt puternice, cel puțin în această parte a lumii unde oamenii au tendința să lase lucrurile în seama statului, de se alege praful. De fapt, de aceea și suntem într-o situație relativ bună: SRI nu poate dormi pe o ureche.

Nici SRI să nu doarmă, și nici noi să nu dormim.

1 Commentariu

  1. Alina M 14 ianuarie 2015 la 10:19 - Raspunde

    Nu sunt în regulă nici cartelele cu buletinul. Ce diferență e între atribuirea unui nume numărului de telefon și atribuirea unui nume IP-ului?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.