Cardinalul Pell este acuzat că a mușamalizat nenumărate cazuri de violuri comise de preoți în statul australian Victoria.

Nu înțeleg, ceva în firul logic mi se rupe: de ce credincioșilor nu le pasă? Cum este posibil să nu-ți de pese distrugerea unui om? Cum  este posibil să te gândești la durerea acută anală a unor victime nevinovate și să te gândești că este OK? Cum poți să te gândești la rușinea celor nevinovați și să spui că asta a vrerea domnului? Ca apoi să spui că este iubitor?

Nu mă pot gândi la o faptă mai abominabilă decât violul. În comparație cu amestecul de brutalitate, bestialitate, afecțiune bolnăvicioasă și poftire animalică, omorul pare mai uman. Măcar victima nu va suferi la nesfârșit, măcar nu va suferi rușinea de a trebui să trăiască cu secretul sau cu rănile adânci…

[Linkurile din paragraful următor sunt, admit, brutale și s-ar putea să vă indispună emoțional. Rolul lor este de a demonstra că aproape nimic nu este de neînțeles, dacă îți pui mintea la contribuție. Ce-i drept, scrierea lor mi-a provocat sentimente contradictorii extrem de puternice.]

Stau foarte bine cu empatia, pot să mă uit în întunecatul hău al minții unui violator, nici nu este atât de greu, dacă înțelegi că un violator este, totuși, un om. Bolnav, dar om. Dar nu pot, cu empatia mea nemăsurată, să ajung la un novel de rezonanță magnetică cu cei care mușamalizează atâta cruzime și atâta suferință.