M-a mâncat prizul
Când eram mic mi-era frică că vine prizul de sub pat și mă mănâncă. Mă rog, nu era o frică din aia carnală, ci era mai mult o joacă de-a frica, așa cum deseori fac copiii când se plictisesc.
Ei, dar azi, ce să vezi? Cum stăteam io la computer și vegetam, dintr-o dată numai ce văd un flash afară.
– No, mi-o face careva poze. Sau o fotografia omul ceva.
Apoi, dintr-o dată, alt bliț se vede:
– Mă, ce naiba de cameră are ăla de i se încarcă blițul așa de repede?
Mă uit mai bine, cerul se rupea în două și apa curgea în jos valuri, valuri, valuri, ca la orice rupere de nori. Pac, sar repede să opresc râșnița, că-s pățit. O scot din priză, scot cablul de rețea și mă uit la mașina de spălat vase. Spăla de zor, dar ce era să-i fac? Am oprit-o și pe aia.
Și-mi aduc aminte că am lăsat mașina de spălat în priză. Așa că mă duc să o scot. Și nu știu cum naiba am prins eu ștecherul de la frigider în timp ce mergea, că am făcut contact cu degetele între cele două borne ale prizei, în timp ce acestea făceau contact cu lamelele metalice din priză.
Și așa m-am curentat ca un papagal, de am avut noroc că mușchiul s-a contractat, accelerând smulgerea ștecherului din priză, că altfel nu știu, zău. Noroc că, la fel, am simțul umorului:
– Iote al dreq, nu m-a mușcat când eram mic, acum când îs om în toată firea s-a găsit să mă muște prizul.
Drag cititor, tu când și cum te-ai curentat ultima dată, dacă te-ai curentat vreodată?
Am avut un uscător de păr care curenta dacă îi atingeam bornele de la ștecher chiar și la câteva minute după ce le scoteam din priză. M-am curentat de vreo zece ori cel puțin până m-am prins, eu tot timpul aveam impresia că mi se pare, că nu se poate așa ceva. Apoi m-am învățat minte și primul lucru după ce scoteam ștecherul din priză era să ating bornele de perete.
Câteodată uitam și iar mă curentam, că nu degeaba atentez la titlul de cea mai zăpăcită ființă ever. În caz sunteți curioși de ce continuam să-l folosesc, motivul era unul singur: uscătorul era mic, de genul acelora de voiaj, și ocupa puțin loc. Dacă nu primeam de la sor’mea uscătorul ei ionic și profesional, mă curentam și în zi de azi (deși n-am înțeles niciodată de ce și-ar cumpăra cineva un uscător de păr profesional doar pentru uzul propriu, da noh…)
Asta cu peretele și bornele mi se pare tare de tot!
Tare sunt curios ce efect are peretele tău asupra electricității 😀 (Ai grijă, mișună 2 fizicieni wannabe pe aici :P)
Și mie mi s-a părut suspect, dar funcționa. Îți dai seama că nu aș fi coborât în fața blocului cu uscătorul în mână ca să îi ating ștecherul de pământ, nu?
Cred că era suficient să unești cele 2 borne cu un obiect metalic (care are ceva mâner non-metalic, preferabil :P)
În rest, partea cu peretele nu prea mi-o explic. Poate dom’ Ing. Molnar va avea mai mult noroc la deslușirea misterului 😀
Poate vorbim de dispersia unei sarcini electrice (nu a unui curent, adică).
Tot ce-i posibil 😀
M-am gândit că dacă ating bornele de altceva metalic, curentul o să rămână în acel obiect până o să-l ating din greșeală și tot o să mă curentez. Și da, puteți să râdeți…
Of, copiii ăștia 😀 Aveam nevoie de un rânjet 🙂
Nu, are sens.
=)) Betonul e din piatră care e pământ…
Offff, musai tre’ să-mi fac timp să scriu un parser pentru articolele / commenturile vechi, că arată groaznic cu toate acele UBB-uri și smile-uri dispărute… 🙁
Musai, musai. Și pus rel=nofollow pe linkurile de la tag images (sub articole), că le indexează Google aiurea.
Hmmm… Cum adică le indexează aiurea?
Adică le indexează la articole, nu la colecție, cum ar fi normal.
Bine, hai să vorbim pe mail. Dă și mie un screenshot, ceva, ca să văd și eu cum ai ajuns la concluzia asta 🙂
Uscător de păr şi eu, sau alte prostii care curentează când le scoţi din priză, dacă pui mâna pe ştecher. Mai „serios” m-am curentat când aveam vreo cinci ani şi-am băgat degetele într-un prelungitor de-ăla cu un singur cap. Nici nu ştiu cum îi zice exact, că de atunci n-am mai văzut aşa ceva. Dar nu am spus nimănui, am înghiţit în sec şi mi-am văzut de ale mele.
Sincer, n-am pus niciodată mâna să văd…
Din cauza voastra am ramas eu traumatizata. Si acuma mi-e frica sa cobor noaptea din pat sa nu ma prinda prizul de picioare.
Cum, numai noaptea? 😛