Tupeu jegos

Pe Antena 1, la emisiunea lui Dan Capatos a fost prezentat un filmuleț cu Emil Boc în fundul gol în timp ce se schimba într-o sală de fitness.

Să mă scuzați, nu văd valoarea jurnalistică a unui act care violează demnitatea umană, dreptul la imagine, bunul simț și dreptul la intimitate. Și nu o văd, pentru că acesta nu este un act jurnalistic, ci un act de tupeu jegos combinat cu o lașitate cronică.

Sigur, ei, bravii luptători pentru dreptate și verticalitate nu puteau prezenta materialul cât Boc era la putere, că li se tăia firul, întrucât știau că n-au ce să spună în apărarea lor. Așa că au așteptat momentul oportun astfel încât, ca niște pureci, să-l muște pe om de fund.

De fapt, mojicia asta ar trebui să nască o discuție mai amplă despre ce este permis în actul jurnalistic și ce nu. Desigur, așa ceva nu se va întâmpla, fiindcă prostimea va vedea doar fundul și va râde, ca la circ, fără să vadă actul de abuz al presei, iar râsetele lor vor face imposibilă o discuție civilizată pe acest subiect.

Vă dați seama, dacă Boc a pățit asta, păi noi ce șanse mai avem la demnitate și intimitate? Sper să le pună CNA cruce fiindcă ceea ce au făcut este

INADMISIBIL!

P.S. Cei de la Libertatea spuneau că “Fostul prim-ministru al României, Emil Boc, este protagonistul unui scandal de proporții, după ce a fost filmat într-o postură extrem de indecentă, acesta fiind gol pușcă. Imaginile au fost publicate în cadrul emisiunii ”Un show păcătos”. Este drept că fostul premier se afla în vestiarul unei săli de fitness din Capitală și se schimba. “. Adevărul este că și eu, când fac duș, sunt extrem de indecent, fiind gol pușcă și cu învârtoșagul pe afară…

P.P.S. Ce ziceți? Se aplică?

În legătura cu activitatea băștinașilor care sunt purtători ai unor funcții de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiții, ca aceștia să fie compromiși în fața angajaților, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul inițial.

Sursa

10 Comentarii

  1. TheFly 14 februarie 2012 la 20:13 - Raspunde

    Mda. Uite si explicatia lui Badea: macar Capatos isi asuma rolul asta de tabloid abject (?!!). Deci nu e ipocrit :))
    http://www.mircea-badea.ro/blog/bucile-curului/

    Lamentabil, intr-adevar.

    • Robin Molnar 16 februarie 2012 la 08:56 - Raspunde

      Badea, oricât de mârlan este, tot are cu două clase deasupra lui Capatos.

  2. TNH 14 februarie 2012 la 22:04 - Raspunde

    Nu am fost niciodată fană Boc, dar toate mizeriile astea mă vor face să devin într-o zi.

  3. Georgiana Popescu 15 februarie 2012 la 09:47 - Raspunde

    Absolut scabroase acele imagini. Nu credeam ca am sa vad vreodata asa ceva, dar se pare ca mi-a fost dat in cele din urma. Pacat, oricat de panarama ar fi fost Emil Boc de la investire, fiecare dintre noi are dreptul la propria intimitate 🙁

  4. joita lucian 15 februarie 2012 la 22:02 - Raspunde

    Pai lasa-ma sa iti explica daca otv-izarea tine…toata lumea se conformeaza….se vinde gunoi…gunoi cultivam….eu nu mai uit la emisiunea aia de cacat…nici dca mi-o bagi ep gat!

    • Robin Molnar 16 februarie 2012 la 09:03 - Raspunde

      Cererea se bazează pe ofertă.

      • joita lucian 16 februarie 2012 la 11:42 - Raspunde

        Pai inseamna ca cererea trebuie modificata…ei vand ceea ce se cere …tre sa lucram la calitatea noastra…a telespectatorilor!

Dă-i un răspuns lui TheFly Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.