Ambuteiaj: De ce avem nevoie de autostrada Sibiu – Pitești

În afară, desigur, de motivele logice și de bun simț, un alt motiv ar fi, precum ieri, că în caz de accident, se formează un ambuteiaj de blochează sudul țării. Astfel, în urma a două accidente petrecute în zona comunei Drăganu din județul Argeș, traficul a fost afectat până la Sibiu, adică inclusiv Pitești, Râmnicu Vâlcea și Sibiu era blocate de coloanele de trafic.

Pe contrasens, aproape pe toată lungimea segmentului de drum Pitești – Sibiu, adică în jur de 150 de kilometri, s-a circulat în coloană sau s-a staționat bară la bară, cu orele.

Nu știu ce ați văzut la știri, că eu eram blocat în trafic, dar pot să vă spun că orice ministru al transporturilor ar fi apărut pe acolo ar fi fost linșat pe loc de mulțimea furibundă pentru că nici bine n-am ieșit de pe autostradă, că am nimerit în blocaj. Alții, de pe autostradă, au fost mai puțin norocoși și au rămas blocați pe A1.

La intrarea în Râmnicu Vâlcea dinspre Pitești, poliția dirija circulația astfel încât cei care doreau să facă stânga spre Drăgășani/ Târgu Jiu, să o poată face, înspre aceste orașe coloana de mașini fiind – la ora la care am trecut eu – cât vezi cu ochii.

Spre Sibiu, pe Valea Oltului, doar în câteva locuri cu linie continuă, unde nu am putut depăși, nu s-a circulat din contrasens, altfel coloana de mașini se termina lângă Sibiu, după giratoriul cu Subway, adică înspre oraș.

De aceea, orice ministru al transporturilor vine și ne explică doct de ce acea autostradă nu este prioritară este un mâncător de rahat ambulant și merită hulit în piața publică, pentru că nu este permis să se ajungă în situații din-acestea critice, în care nici măcar ambulanțele să nu aibă pe unde să treacă.

Nu este permis, nu este normal, nu este competent să ai un ambuteiaj care să afecteze trei sau patru județe. De trei știu sigur, că am fost acolo și am murit cu piciorul pe pedale, iar eu am cutie automată. De asemenea, vă mărturisesc faptul că-mi făceam griji cu privire la capacitatea mea de a ajunge în siguranță acasă, după mai bine de 12 ore de condus și înjurat în trafic.

Și încă ceva, autostrada asta nu s-a făcut pentru că există o autostradă cu o miză politică mai mare pentru bucureșteni, autostrada către Valea Prahovei. Cred sincer asta!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.