În cei aproape șase ani de blogging, imediat sunt șase ani, da, am scris în douăzeci și patru de rânduri despre maidanezi, în mod mai mult sau mai puțin direct, mai mult sau mai puțin explicit:

1. 3 Noiembrie 2008: Dinozaur comunitar;
2. 12 Ianuarie 2009: Câinii comunitari;
3. 10 Martie 2009: Animalele sunt inteligente;
4. 5 Mai 2009: Vederea periferică și infarctul miocardic;
5. 16 Ianuarie 2010: Dar rupe-mi fâșul, băi animalule!;
6. 27 Martie 2010: La ce e bun un câine la casa omului?;
7. 7 Mai 2010: Deva – Povestiri dintr-o gară suprarealistă;
8. 31 Ianuarie 2011: Maidanezii de Petroșani;
9. 28 Ianuarie 2011: Tot despre câinii comunitari;
10. 3 Februarie 2011: Statul suntem noi;
11. 10 Aprilie 2011: România începe să se mai civilizeze (s-a votat legea eutanasierii, s-a contestat la CC);
12. 13 Aprilie 2011: Câinii sunt niște oportuniști;
13. 20 Aprilie 2011: Vizavi de masacrul câinilor comunitari din Deva;
14. 3 Septembrie 2011: Câinii de la Petrom;
15. 28 Noiembrie 2011: Umanitate;
16. 2 Ianuarie 2012: Peisaj gri de iarnă;
17. 3 Martie 2012: O fetiță a murit de turbare;
18. 6 Aprilie 2012: Un loc înfiorător;
19. 28 August 2012: Cangur rău (sfâșiat de câinii comunitari);
20. 29 August 2012: Câinele, de la 101 la 2012;
21. 17 Octombrie 1012: Se întâmplă la Hunedoara. Dacă-l hrăniţi, luaţi amendă;
22. 3 Septembrie 2013: Să fim serioși, nu se dorește rezolvarea niciunei probleme;
23. 4 Septembrie 2013: Pe scurt, despre ecarisaj;
24. 6 Septembrie 2013: Despre suferință și decență, cazul lui Ionuț Cosmin Anghel;

Astăzi ar fi a douăzeci și cincea oară când scriu despre ei, pentru că astăzi a fost votată – a doua oară – legea care permite eutanasierea câinilor recuperați de pe domeniul public și care n-au fost revendicați în termen de paisprezece zile.

Credeți, însă, că problema a fost definitiv rezolvată?

Nu. Legea permitea și până acum, la câinii bolnavi sau violenți, doar că nu s-a aplicat. Acum, poate se va aplica. Mă rog, cu siguranță se va aplica, dar rezolvarea problemei maidanezilor e de durată, dacă nu depune cineva vrea contestație la Curtea Constituțională – sau pe unde – și dacă președintele Traian Băsescu o va promulga.

În acești 23 de ani de inacțiune, aproape un sfert de milion de cetățeni au fost mușcați de câini. Desigur, nu este o cifră oficială, este o extrapolare a cifrelor anilor recenți (16,000 doar în București, doar anul trecut, 14,000 în anul de dinainte, 11,000 și mai înainte…), o aproximație.

Și știam că se va ajunge aici. Adică e la mintea cocoșului că o problemă nerezolvată se acutizează până acolo încât impune soluții radicale. Dar nu e musai ca acești câini să moară, ei pot fi adoptați din adăposturi și ținuți în ONG-uri, contra cost chiar. Trebuie doar să-i iubești suficient de mult.

Oricum, ca idee, dacă atât autoritățile, cât și ONG-urile își făceau treaba, nu se ajungea aici. În alte orașe, gen Cluj. nu s-a ajuns să mori mâncat pe stradă. Ca atare, ceea ce fac ONG-urile azi, văzându-se fără obiectul muncii, mi se pare un gest de maximă ipocrizie și cred că se impun niște controale. Că prea multe ONG-uri se laudă cu mii de câini adoptați anual, în ciuda limitei legale de o sută de capete…

Până la urmă, cred că se impune să vedem de ce latră toți ONGiștii ăștia. Nu cumva latră a pagubă? Oricum, în tot acest scandal, și oamenii și câinii sunt victime colaterale ale incapacității administrative și decizionale a celor ce au condus și în continuare conduc destine. Ah, și un pic de rea voință, să nu uităm de ea, de ambele tabere.

În fine, credeți că ne-am scăpat, sau că ne vom scăpa, de această meteahnă a învârtirii în jurul cozii? Sau că, măcar, turiștii și cetățenii nu vor mai fi vânați pe străzile orașelor noastre?