Cimpanzeii și maimuțele au intrat în Epoca de Piatră

Știam de ceva vreme că și alte primate superioare, nu doar omul, folosesc unelte. Desigur, nu în mod constant, însă pe arii extinse, dar puteam spune că cimpanzeii și maimuțele au intrat în Epoca de Piatră a civilizațiilor lor, ceea ne pune într-o situație extrem de complicată, din punct de vedere etic, dar și extrem de interesantă, din punct de vedere al cunoașterii.

În primul rând, dacă n-am fi atât de înguști în mentalitate, am înțelege că acum avem șansa unică și irepetabilă de a studia începuturile evoluției societății umane, lucru care – până acum – ne era inaccesibil. În fond, nu este ridicol să presupunem că, cel puțin la nivelul actual, evoluția societăților altor primate superioare ar fi asemănătoare cu evoluția societății umane la intrarea în Epoca de Piatră, acum o sută de mii de ani.

Pe de altă parte, întocmai necesitatea de a studia istoria noastră umană ne pune într-o complicată situație etică, oarecum nebănuită până acum și întrucâtva șocantă.

Astfel, dacă noi am reușit să evoluăm într-atât încât să controlăm și să distrugem mediul, avem dreptul de a le strica altor umanoizi dreptul de conviețuire pe această planetă? Altfel spus, avem dreptul de a decide care specie trăiește și care specie moare?

Și, dacă considerăm că fiecare specie are dreptul la viață, nu ne obligă aceasta la crearea și păstrarea unor habitate propice dezvoltării speciilor respective? Cum ar veni, dacă noi am ajuns primii la inteligență, avem dreptul de a spune că suntem și ultimii? Sau, altfel, ne consolăm cu îngustimea noastră și spunem că inteligența este brutală, deci ne comportăm ca atare? Sau, din contră, considerăm că inteligența este un semn de gingășie, și nu ne punem pe ucis maimuțe?

Și, dacă vom crea și păzi aceste habitate, este ca și cum le-am îngrădi evoluția, ca și cum am ține întemnițați niște umanoizi nevinovați? Ar fi corect? Ar fi etic? Sau ce soluție etică am avea? Este, oare, indiferența soluția etică?

Dar dacă acceptăm că, deși suntem cei mai inteligenți de pe planetă, după părerea noastră!,  împreună suntem, totuși, înfiorător de proști? Astfel, dacă acceptăm că ar putea veni ziua aceea în care să ne omorâm între noi, pe toți, cu bombe atomice sau cu arme chimice, nu contează, ne pasă ca măcar o altă specie inteligentă să populeze planeta?

Adică, înțelegând că nu putem evita imprevizibilul catastrofal pentru noi, suntem de acord să punem viața inteligentă – ca principiu biologic – deasupra ființei umane? Sau, mai pe șleau, dorim să rămână viață inteligentă pe planeta asta, dacă noi, totuși, ne măcelărim între noi?

Mie mi se pare că nicio șansă la viață inteligentă nu trebuie risipită și mi se pare că nicio șansă la cunoaștere nu trebuie lăsată să treacă pe lângă noi. Dar asta implică recunoașterea legală a primatelor ca persoane non-umane, cu drepturi și libertăți.

Însă este ușor să ne lăsăm mânați de frică: – Dar dacă maimuțele vor ajunge vreodată să conducă lumea? 

Eu sunt pesimist în ceea ce ce privește capacitatea speciei umane de a nu se măcelări pe termen lung, cel puțin nu fără ajutor extern de specia noastră. Iar acest ajutor nu va putea veni decât după câteva mii de ani de la acceptarea dreptului la evoluție a speciilor. Cum ar veni, ar trebui să le acordăm tuturor speciilor șansa să evolueze, ceea ce nu facem!

Mai grav, cred că pentru a ne salva specia noastră umană de la o iminentă auto-distrugere este nevoie să salvăm toate speciile inteligente care locuiesc pe acest pământ, și trebuie să le admitem și să le tratăm ca atare. Pentru că doar studiindu-le și înțelegându-le pe ele, ne vom înțelege pe noi, și doar înțelegându-ne pe noi, vom putea înțelege de unde vine dorința de a ridica primul piatra către celălalt…

Ca să ne salvăm pe noi, va trebui să-i salvăm întâi pe ceilalți, adică primatele și delfinii, iar eu nu cred că vom face asta. Cred că nu vrem. În fond, n-am învățat cum să ne iubim între noi, cum adică să-i iubim pe alții, care nu pot face nimic pentru noi?

Suntem pierduți, vă spun, suntem pierduți!

L.E. Koko, cea mai faimoasă gorilă, la ei 44 de anișori ai săi, dă semne că vrea să vorbească.

2 Comentarii

  1. Nautilus 22 august 2015 la 15:03 - Raspunde

    În multe împrejurări în ultimii 20 de ani, urşii bruni au fost observaţi folosind beţe, pietre, buşteni în chip de unelte, inclusiv în chip de podeţe improvizate pentru a ajunge la hrană sau la alt obiect care îi interesa. De asemenea, urşii s-au dovedit capabili să se orienteze în teren fără greş şi să îşi amintească perfect unde se găsea o sursă bogată de hrană, chiar dacă nu mai trecuseră de 10 ani prin acea regiune şi configuraţia terenului se schimbase. Lucru impresionant pentru cineva care nu ştie să scrie, să citească, să pună repere în teren şi să deseneze o hartă.

    • Robin Molnar 22 august 2015 la 15:05 - Raspunde

      E logic, pentru că porcul nu încăpea în portbagaj.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.