Windows 10 – Implicații pentru piraterie

Mi se pare foarte posibil ca Windows 8.1 să fie ultimul Windows perfect funcțional dacă este piratat, cel puțin din prisma prezentării de aseară a viitorului sistem de operare Windows 10.

Ținând cont că Windows 10 va funcționa pe bază de abonament anual, cred că verificarea licenței se va face mai des, automat, de către sistem, ceea ce prezintă niște probleme în implementarea unor hackuri suficient de deștepte încât să mențină Windows 10 activ și fără a se activa prin serverele Microsoft.

Sigur, hackuri deștepte se pot face, important pentru utilizatorul ilicit este cât de mult este dispus să riște, ca să folosească Windows 10. Adică, m-aș aștepta ca versiunile piratate să fie pline de viruși și să colcăie de keyloggers, iar dacă Microsoft va implementa tehnici dinamice de verificare a stării computerului, oameni dedicați în hackuri vor trebui să lucreze non stop pe asta.

În final, cine plătește pentru munca lor? Nu cumva cei ale căror date vor fi șterpelite de pe computer, pe principiul „Furi? Ți se fură!”?

Și mai este ceva: dacă mecanismul de invalidare a Windowsului va fi dinamică, s-ar putea ca pirații să se trezească că nu le mai merge Windowsul exact când le este lumea mai dragă, enervându-i.

Ceea ce, mi se pare destul de probabil, va face ca unii oameni să se orienteze către licențe cu Windows 10 sau către computere vândute cu licență de Windows 10.

Pe de altă parte, nu știu câți români știu să facă plăți pe internet, și nu știu câți pot plăti, chiar dacă vor, și tare mi-e că unii se vor țăpi și vor plăti abonament către niște hoți care vor menține sistemul de hacking activ, ceea ce este tot un fel de furt, dar agravat.

Și nu în ultimul rând, Windows 10 va funcționa și pe anumite telefoane. Cum Windows 10 va fi cu plată anuală, cum se va proceda cu licențierea anuală a terminalelor mobile, sau a tabletelor? Pe lângă abonamentul telefonic mai plătești un abonament de utilizare software, sau cum?

După părerea mea, ciclul de inovație tehnologică, în domeniul sistemelor de operare, este cam de zece ani, deci am senzația că Windows 10 va fi la fel de revoluționar și de iubit pe cât a fost Windows XP la vremea lui.

Voi ce părere aveți despre noul Windows, despre vechiul Windows, sau despre Windows în general? Ați plăti? Ați trece pe altceva? Ce plan aveți?

13 Comentarii

  1. Mihai Papuc 22 ianuarie 2015 la 23:07 - Raspunde

    În 2012 mi-am instalat Ubuntu pe calculator, păstrând Windows pe partiția lui. Inițial stăteam și pe un SO, și pe altul. Încet, încet am rămas doar pe Ubuntu. Anul trecut mi-am schimbat laptopul, l-am luat fără Windows, am pus ultima versiune de Ubuntu și mă descurc bine fără Windows.

    Singurele probleme pe care le am în lipsa Windows-ului sunt următoarele
    – programul de grafică – Gimp – nu este 100% compatibil cu Photoshop
    – nu pot instala un program pentru emiterea de OP-uri pentru trezorerie – programul este numai windows (că doar e făcut de o autoritate a statului)

    După cum se observă, am ceva mai multă nevoie de calculator decât un utilizator obișnuit. Mai fac și destule teste, instalez și dezinstalez diverse programe. Pe Windows, cam la 6 luni reinstalam sistemul. Pe ultimul sistem, Ubuntu a rulat 2 ani fără probleme.

    Mai mult de atât, pentru prietena mea am luat un mini-laptop. La 1 Gb memorie, Windows 7 (OEM) se mișca greu. I-am instalat și ei până la urmă Lubuntu ( Ubuntu light ) și îl folosește fără probleme. Programele necesare i le instalez eu (la fel făceam și pe Windows), dar de utilizat îl utilizează la fel de bine ca Windows-ul.

    Una peste alta, dacă aș avea de ales între a cumpăra Windows sau Ubuntu, la aceiași bani, aș alege a doua variantă.

    • Robin Molnar 23 ianuarie 2015 la 16:24 - Raspunde

      Am și Ubuntu pe sistem, în dual boot, dar unele lucruri nu se pot face pe Ubuntu. Cel puțin, nu fără overhead.

      • Mihai Papuc 24 ianuarie 2015 la 00:49 - Raspunde

        Și care ar fi lucrurile care nu se pot face pe Ubuntu? Să ne uităm la task, nu la program. Photoshop nu rulează în Linux (scoatem din discuție din start Wine, dacă ai nevoie de un program de Windows singura soluție realistă este dual boot, după umila mea părere), dar pentru grafică poți folosi Gimp – care are capabilități similare cu Photoshop.

        • Robin Molnar 25 ianuarie 2015 la 15:51 - Raspunde

          Ai încercat editare foto decentă, rapidă? Sau editare video?

          • Mihai Papuc 25 ianuarie 2015 la 18:57 -

            Gimp pentru foto, OpenShot pentru video.

            Dacă ne referim la managementul fotografiilor și editarea lor rapidă (echivalent Windows Photo Manager), Shotwell este excelent.

          • Robin Molnar 25 ianuarie 2015 la 19:06 -

            GIMP este o mizerie cu utilizabilitate zero. Cel mai bun am găsit Pinta, care înlocuiește Paint.Net, dar pentru alte procesări mai avansate n-ai alternative rapide.

            Dacă în loc să fac trei operații pe Windows trebuie să fac zece pe Linux, nu înseamnă că am alternativă.

            Și spun asta cu tot dragul de Linux pe care-l are un om care s-a chinuit două zile să-și facă dual boot.

          • Mihai Papuc 25 ianuarie 2015 la 23:42 -

            Am folosit Photoshop și Gimp la nivel de începător, pentru mine nu au fost diferențe între un program și celălalt. Acum, pentru un designer cu experiență în Photoshop, trecerea pe Gimp va fi foarte frustrantă. Îmi amintesc cum a fost pentru mine trecerea de la Office 2003 la 2007 – dacă nu aș fi știut că toate opțiunile din 2003 se regăsesc în 2007, aș fi spus de multe ori că 2007 este mult mai limitat.

            Obiectiv, uite care sunt diferențele dintre Photoshop și Gimp: https://www.udemy.com/blog/gimp-vs-photoshop/

            Bine, dacă lucrezi grafică web, este cea mai mare prostie să lucrezi în Gimp – chiar dacă în mod obiectiv ar fi de 10 ori mai bun decât Photoshop – toată lumea folosește Photoshop, așa că ești forțat să mergi cu majoritatea.

            Dar avantajul Windows în privința asta ține, pur și simplu, de faptul că Adobe nu dorește să se extindă și pe Linux. Dacă Windows pierde pe alte fronturi, se prea poate ca Adobe să producă Photoshop și pentru Linux.

            Totodată, foarte mulți graficieni (mai ales din SUA) preferă Mac în detrimentul PC – deci Windows iese în dezavantaj.

            În rest, nu văd ce anume se poate face mai greu în Linux decât în Windows. Dimpotrivă, experiența mea a fost mult mai plăcută în Ubuntu – un singur exemplu: instalarea modemului de la Orange întotdeauna îmi făcea belele pe Windows. Uneori funcționa instalarea automată, alteori trebuia să descarc driverele de la producător și să le instalez manual. Pe Ubuntu instalarea s-a făcut automat.

  2. Adică în momentul în care cota lor de piaţă e sub presiunea sistemelor cu Linux, Android (care, surpriză, e tot un Linux), iOS, băieţii dăştepţi de la Microsoft fac în aşa fel încât produsul lor să fie şi mai greu de utilizat (şi mai păgubitor pentru utilizator prin spionaj) ca până acum. Sub pretextul că se fură. Acelaşi pretext pe care îl folosesc nişte români la fel de dăştepţi când e vorba de interceptarea telefoanelor sau de legea Big Brother.

    Nu văd de ce un cumpărător obişnuit ar mai manifesta vreun interes în Windows din acest moment.

    • Robin Molnar 23 ianuarie 2015 la 16:24 - Raspunde

      Pentru că oferă experiența unificată, pe toate device-urile. Știu că și lui tata i-ar plăcea așa ceva. Mie sigur mi-ar plăcea.

      • Mihai Papuc 24 ianuarie 2015 la 00:52 - Raspunde

        Avantajul Windows este baza mare de utilizatori + numărul mare de programe destinat pentru el. Dar Microsoft pierde tot mai mult cota de piață, așa că producătorii de soft care se bazează acum pe Windows vor trebui să se extindă dacă nu vor să cadă odată cu Windows-ul. În 2004, Munchen a renunțat la Windows în favoarea Linux. Atunci erau singuri, între timp alte organizații i-au urmat.

        În ceea ce privește piața device-urilor mobile, Microsoft este pe nicăieri. Și chiar nu arată că știu să facă față concurenței acerbe.

        • Robin Molnar 25 ianuarie 2015 la 15:51 - Raspunde

          🙂 Ținând cont că au foarte multe unelte bune…

  3. Nautilus 05 februarie 2015 la 14:47 - Raspunde

    Cum se propagă Windows 10:

    1. Nişte gigei de la Microsoft oferă Win 10 ca update.

    2. Alt gigel, român, spune că Win 10 e un jaf şi utilizatorii care fac update nişte coba… „testeri beta”, că vorbim civilizat, să nu ne ia Big Brother.

    3. Gigeii români cu Logan, credit imobiliar şi Win 8 răspund aşa:

    „tu esti in sinea ta o porcarie, daca nu te poti adapta cu tehnologii moderne ai optiuni multiple: comunitati : amish , statul islamic , strangul de gat , etc….”

    Cam aşa se întâmpla în 2008, dacă ai fi comis păcatele capitale de a nu avea familie şi credit imobiliar.

    • Robin Molnar 05 februarie 2015 la 16:52 - Raspunde

      Mai bine moarte, decât zmobificare sovietică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.