Aseară am visat că eram plecat cu treabă în ceva oraș mare din România, că m-am cazat un hotel la etajul nouă, că era seară și că-mi era somn și că cineva, dintr-o jegoasă curte de casă din apropierea hotelului, a început să tragă cu artificii în geam.

Cu stil, nu așa, cu stil și cu tupeu, pe față, bărbătește. Dați-mi voie să mă spovedesc: l-am înjurat pe unul. De mamă. Mă-sa, adică. În fine, exemplificarea:

După faza cu Roboblog, așa cum era și firesc, moaca mea (printre altele, desigur) a apărut și la ziar, nu doar pe bloguri.

Da, sunt adult (și încă bine), dar trebuie să vă fac o mărturisire: mă deprimă când ăștia de la Hollywood schimbă actorii dintr-un serial. Și mă deprimă destul de rău.

Să nu uit de Roboblog, mâine de la 15 la Food Court în Polus Center. Vom face un robot din 2000 de pachete de țigări. Cine știe, poate o punem și de un record pentru că oricine este binevenit să pună osul la treabă. Presimt că o să ne distrăm pe cinste.

Ieri mergeam spre muncă după pauza de masă. La un moment dat, așteptând într-o intersecție, am văzut un echipaj de pompieri, dar nu orice fel de pompieri, ci pompierii CBRN.

Să zicem că eram un pic indecis dacă am fost nesimțit cu tipul ăla care împărțea cărți de rugăciuni cu scopul de a le vinde pentru a strânge bani pentru casa de copii, despre care am scris ieri.

Cu alte cuvinte, mă cam doare spatele și nu prea cred că voi sta la computer în seara asta, sincer să fiu. Sigur, aș  putea sta, vom vedea, dar momentan planul meu este să păzesc frunza care va fi tăiată la dulău. După ce se va coace, evident.

Tata era mândru de mine.

Mi-a luat câțiva ani buni, dar acum am ajuns să am încredere în instinctul meu. Sincer, în unele situații care cer doar instinct de prădător am ajuns să nu-mi mai pun întrebări dacă spun „Nu” fără să mă gândesc un pic înainte.