De dimineață, evident, mergeam la muncă. Nu știu de ce tot încep așa. E logic că nu mergeam la femei de dimineață. Sau la biserică, dacă tot e până acolo. Eh, dar iarăși mă duc pe arătură.

Poate sunt eu genul mai leneș, nu știu exact, dar eu vreau să dorm la nunți, botezuri și cumetrii. Sau în timpul muncii. Adică, să mă exprim altfel. Și ieri, și azi, se plimbau unii prin oraș cu mașina, dis de dimineață, și claxonau, că așa se face la nuntă (eu cred

Pfuai, dar ce somn mi-a fost aseară, oioioi, că m-am culcat mai repede decât găinile, nu altceva! Pe cuvânt, mai rar am pățit să-mi crape fălcile de somn înainte de ora 21. Așa că, evident, m-am pus să mă cilc, doar eram obosit.

De dimineață intru în birou și mă dezechipez. Dintr-o dată, extrem de clar, în timp ce-mi scoteam telefonul din buzunar, m-am trezit vorbind, auzindu-mă cât se poate de clar. Pfuai, cum să vă spun? M-am făcut un pic de cacao, nu pot să mint.

Pății o fază, oioioi, de nu pot să vă descriu. Bine, faza n-a fost chiar recentă, oricum, dar no. Deci se făcea că venise ceva mare șef pe la noi pe la muncă. No, cum o țineam tot în ședințe, m-am dus și eu până la baie, că, deh,  cafeaua nu știe de progra

– Ori sunt prost și botanist, ori sunt incult și botanist.

Nu, nu sunt un fătălău care să se înțepe în deget și să plângă trei zile. Să vedeți ce mizerie am pățit. Am cărat o plasă mică în mâna stângă. Și nu știu ce mi-am strangulat prin deget, cert este că s-a învinețit un pic.

Eram la birou și după ce am băgat cam multă cafea, am zis că hai să-mi fac și eu un ceai verde cu lămâie. Iau două plicuri, le bag în cană, și tor apă fierbinte peste. Pfuai, și atunci m-am lovit cu melancolia în cap, căci ceaiul mirosea fix a ceaiul făcut

Șuncă braziliană (are ceva verzituri prin ea), cârnați afumați de vită (oioioi cum merg ăștia la grătar), telemea proaspătă de oaie puțin sărată, tobă de pui,  slăninuță afumată, lapte de vacă – din aia adevărată , piersici, nectarine și pepene galbe

Având rude în SUA, un prieten de-al meu primea prin poștă, începând cu 1982, revista National Geographic. E drept că începând cu 1988 revistele au început să nu mai ajungă, dar să nu mă leg de chestii nașpa.