Mi-am dorit să moară
Nu vreau să vă mint, azi i-am dorit răul cuiva. Mă rog, nu om, ci câine, fiindcă astăzi, venind pre casă, am văzut câinele ăla tâmpit plimbându-se pe stradă, în fața unui autobuz ce venea spre el.
Nu vreau să vă mint, azi i-am dorit răul cuiva. Mă rog, nu om, ci câine, fiindcă astăzi, venind pre casă, am văzut câinele ăla tâmpit plimbându-se pe stradă, în fața unui autobuz ce venea spre el.
Veneam de la muncă, la o oră la care majoritatea oamenilor sunt acasă deja de ceasuri bune și, trecând prin fața unui cămin, un miros divin, demențial de delicios îmi dă una peste boit de-mi rupe cocoașa-n două, lăsându-mi o cărare prin stomac, nu altceva.
Gata, s-a rezolvat şi dilema mea cu Iron Maiden. Nu mă duc. N-are sens să merg la un spectacol din care să nu înţeleg nimic, muzica nefiind pe gustul meu, iar răbdare, doar să mă uit la efecte, n-am. Asta este, poate voi avea şansa să merg la o formaţie mai pe gustul meu.
Una dintre micile plăceri nevinovate ale vieţii este să strâng, cu o lingură, pojghiţa ce se face peste laptele fiert. Pur şi simplu, nu îi pot rezista şi, sincer să fiu, nici nu văd de ce aş face-o. Gustul e bun, mâncarea este sănătoasă, plăcerea este &icir
Pe tren, hălăduind prin partea asta de ţară, am avut un bun companion, şi anume pe Vasile Dâncu. Mă rog, nu pe dumnealui ci pe cartea dumenalui cu titlul "Patrie de unică folosinţă". Citesc de ceva vreme la ea, în limita tipului disponibil.
Eram în tren, dinspre Cluj. Cerşetorul ăla şmecher despre care v-am tot vorbit, ăla surdo – mut care, miracol, mă aude, se urcă din Câmpia Turzii, mă vede, lasă capul în jos, ca să treacă neobservat, şi pleacă mai departe să cerşească.
Poate-mi spune și mie cu ce se bărbieresc ăia din reclame, sau ce tehnici de bărbierit folosesc ei, nu de alta dar mie chiar nu-mi iese. Și am încercat totul. Credeți-mă, chiar totul.
Uitați-vă pe geam sau, mai bine, ieșiți vreo câteva minute pe afară. Sper că măcar vouă vă place vremea, că eu n-o suport. Mi se topesc ochii în cap de cald, nu altceva. Așa că o să plec la niște aer condiționat, să mă mai răcoresc.
Am trecut pe la piață, în weekend, și am luat și niște mere galbene de vară. Inițial erau cam necoapte, dar după ce le-am lăsat la soare încă vreo două zile, s-au mai copt. Evident, nu asta doream să vă povestesc ci altceva, ceva ce sigur n-ați mai înc
Eu chiar am vrut să fac armata. Bine, nu o carieră militară, am constituția psiho-emoțională a unui civil, dar mi-ar fi plăcut să învăț lucruri pe care doar în armată le poți învăța. Așa că proiectul de lege conform căruia m-aș putea oferi voluntar &icir
© 2007 - 2010 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design