In categoria: Reclame

  Castelul de la Hunedoara

Am trecut de mai multe ori pe acolo, dar cu ocazia vizitei organizate intitulate #vizitainhd mi-am luat și DSLR-ul cu mine. Cu alte ocazii aveam doar un compact sau un bridge, la care se plătește taxă foto, așa că am mai multe seturi de poze, însă mulțumit sunt doar de acest succi

  Depoul de Locomotive CFR Marfă Simeria

  Depoul de Locomotive CFR Marfă Simeria, înființat la mijlocul celei de-a doua jumătăți a secolului al nouăsprezecelea, când la Simeria s-a organizat unul dintre cele mai mari noduri feroviare din partea aceasta a Europei, este un amestec de inginerie, muncă, natură și artă i

  Parcul Dendrologic Simeria

Unii oameni au harul de a lăsa în urma lor o dâră a cunoașterii vizibilă peste secole și peste vremuri, adevărata valoare a trecerii lor în ființă și-n neființă fiind dată de voluptatea cu care-și hrăneau curiozitatea și perseverența cu care au depășit obstacolele pe c

  Dacă Hunedoara ar fi femeie

Dacă Hunedoara ar fi femeie, ar păstra urmele abuzurilor fizice ale potențaților ce i-au condus destinul c-o mână fermă și cu minte puțină, silind-o zi de zi, ceas de ceas, să sufere rușinea de a fi frumoasă și despuiată, ca o veneră batjocorită în piața publică a nepă

  Festivalul 18+ la Cluj

Mie îmi place foarte mult cum cântă Alexandrina și chiar m-am abonat la canalul său de YouTube. Și nu mică mi-a fost plăcerea când au auzit că va cânta vinerea aceasta la Cluj, în cadrul 18+ Festival.

  SuperBlog de primăvară

SperBlogul tradițional, după cum știți, se desfășoară toamna, când frunzele ruginii s-aștern pe aleile pustii, la ore întunecate și târzii – dacă tot mă simt inspirat de frumusețea prelungită a zilelor de primăvară.

  Smart Fortwo, o mașină surprinzătoare

Cei de la Autovit au organziat un concurs de revew-uri auto. Mă rog, premiul se oferă prin tragere la sorți, deci nu-mi fac iluzii. În schimb, am beneficiat de ocazie pentru a posta acolo lucruri pe care aș fi vrut să le știu înainte să-l iau pe Murgu, citez:

  O seară între prieteni

Aseară, împreună cu o mare parte din blogosfera clujeană, după o săptămână lungă și grea, am avut parte de un pic de distracție cu jocuri serioase, la Apartamentul 1 Bistro & Bar din Cluj, un local retras, plin de voie bună și jocuri: Coloniștii din Catan, Monopoly, tabl

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.