Uite-așa se fuge de justiție!
Senatorii şi deputaţii care se simt nedreptăţiţi de o decizie a Parlamentului se vor putea plânge Curţii Constituţionale. Digi24
Senatorii şi deputaţii care se simt nedreptăţiţi de o decizie a Parlamentului se vor putea plânge Curţii Constituţionale. Digi24
“Fac cea mai mare greseala de privatizeaza energia electrica (si orice alte utilitati).” Tu crezi că utilitățile funcționează așa, din cer? Și că un sistem energetic nu necesită investiții? Investiții pe care un stat tâmpit le poate face? De aia se lua curentul pe vremea lu
Am un prieten care acum este-n Grecia și aștept cu extrem de multă nerăbdare să se întoarcă de acolo, ca să-mi povestească ce-a văzut, cum a fost, cum și dacă situația din Grecia s-a schimbat față de anul trecut și în ce sens, ce părere au oamenii, dacă a avut tangențe
Poate că trebuie enunțat principiul comunității comunităților pentru că, se pare, nu toată lumea-l percepe și de aceea se întâmplă atentate teroriste în Franța.
„Mă aflu în cea mai dificilă perioadă de când sunt primar. De trei zile nu dorm şi tot port discuţii cu primari pentru a duce gunoaiele în afara judeţului. De mâine este sistată depunerea de gunoaie pe rampa Salprest de la Pata Rât, operatorii au fost notificaţi în acest se
28 iunie – ziua Ultimatumului Sovietic, prin care au fost răpite Basarabia și partea de nord a Bucovinei, este o zi de doliu național.
Parcă mai ieri era 2008, când citeam o scrisoare deschisă a unui grec către România, în care ni se spunea că toți grecii sunt milionari în Euro, că au mașini de lux și proprietăți scumpe și că Grecia este un fel de paradis economic European, în care nu prea se plătesc tax
Ahem, din 1,1 TB. Am venit cu propunerea aceasta, dar n-are decât 12 voturi. Dacă vreți să-mi faceți un pustiu de bine, vă mulțumesc. Vă dați seama, aș putea avea mai mult timp să scriu. Sau să killeresc câte ceva prin Fallout.
În sensul că, de obicei, sunt vita care merge cu viteza regulamentară, pentru că la un consum de 4%, 100 de lei echivalează cu 500 de kilometri de drum. Dar ieri, mergând spre Baia Mare, am avut plăcerea să constat că în Maramureș se circulă frumos.
Azi, la Soci, în Rusia. Nu pot să nu mă întreb în ce a băgat Putin banii, că-n canalizare nu cred că i-a băgat, iar 50 de miliarde de euro sunt foarte, foarte mulți bani, și nici în împădurirea versanților, bag de seamă…
© 2007 - 2015 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design